joi, 26 iulie 2012

Invatand sa iertam

Cineva a spus urmatoarele lucruri despre iertare:
“Suntem invatati de mici ca este usor sa ierti dar ca e greu sa uiti. Si totusi, atatia dintre noi nu reusim sa-i iertam pe ceilalti. Sau de cate ori nu ne-am gandit: daca-l iert pe cel care m-a facut sa sufar, va crede ca ceea ce a facut e OK. Nu merita asta! De ce sa-l iert in fond si la urma urmei?

Ei bine, ar fi de dorit sa invatam sa iertam pentru propriul nostru bine. Ce trebuie sa intelegem e ca, in momentul in care ierti, nu accepti comportamentul celui pe care il ierti, ci, de fapt, ceea ce faci e sa iti faci bine tie insuti si sa il ierti pe celalalt pentru propriul lui bine, asa fel incat furia si amaraciunea sa nu-ti afecteze propria sanatate.
Sa luam un exemplu: cineva te-a ranit urat de tot. Intreaba-te urmatorul lucru: daca nu-l ierti, acest lucru va face ca lucrurile sa fie mai roz? Cel mai probabil nu.
Daca nu ierti, vei ramane amarat, suparat, furios si toata aceasta durere iti va afecta propria sanatate si starea de bine. De aceea, de vreme ce ar trebui sa iti doresti propriul bine, vei ierta acea persoana, ca sa poti sa iti continui viata fara tot acest bagaj “amar”.
M-am gandit putin la ceea ce inseamna neiertarea.
Neiertare inseamna atunci cand  celalalt spune “imi pare rau”, dar tu continui sa sustii ca ai fost nedreptatit, ca nu poti uita, macar ca trecutul nu se mai poate schimba.
Neiertare inseamna atunci cand porti in inima veninul acumulat si nu vrei sa fii mangaiat. Inseamna chin sufletesc.
Intrebarea mea este: are vreun rost sa nu iertam? Un lucru este cert: cata vreme nu iert, nu voi fi iertat la randul meu de Dumnezeu.
Indemnul meu este sa iertati cat de mult puteti , din toata inima  si cu toata puterea voastra. Numai atunci va veti simti liberi sa ii iubiti pe ceilalti si chiar sa va acceptati pe voi insiva.
Doamne, Dumnezeul nostru “ iarta-ne noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”!

vineri, 20 iulie 2012

Implinitor sau numai ascultator?

 M-am aplecat asupra acestu pasaj biblic care m-a indemnat la cercetare:
 “Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă,şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”(Iacov 1. 22-25)
         Nu este de ajuns sa asculti daca nu implinesti ce asculti, asa cum credinta fara fapte este moarta. Cuvantul lui Dumnezeu revelat prin Scriptura trebuie implinit. Nu este indeajuns sa asculti (predici, cantari crestine, evanghelizari, etc),acest lucru nu te schimba. Cuvantul lui Dumnezeu lucreaza cu putere si da, are puterea sa schimbe inima, aceasta fiind lucrarea Duhului Sfant al lui Dumnezeu, prin actiunea constienta a omului.
          Dumnezeu ne vrea crestini practicanti, nu doar ascultatori. Ne surprindem de multe ori in ipostaza de ascultatori. Ce inseamna sa aplic ceea ce ascult? De fapt cum trebuie aplicat Cuvantul?
Ascultam si bine facem, ne bucuram de ceea ce auzim (in biserica, la intruniri religioase), aprobam, chiar credem (dar, atentie!!! “ si dracii cred,… si se infioara”(Iacov 2.19), dar samanta semanata nu incolteste, sau daca se intampla sa incolteasca, nu da rod. Undeva procesul se opreste. Astazi va provoc sa va ganditi bine unde este punctul cel slab, unde anume s-a oprit cresterea, ce o impiedica. Ce  anume blocheaza cresterea? Cred ca este o tema vasta, insa as vrea sa va provoc sa va ganditi care lucruri va impiedica sa fiti crestini roditori: poate o vorbire necontrolata, un caracter slab, nepasarea si raceala fata de semeni, egoismul, neiertarea, neinfranarea, inrobirea cu o anumita placere, calea libera spre ingrijorare, oboseala indelungata si lucrul excesiv sunt doar cateva dintre adevaratele motive.
           Imi place insa a doua parte a textului biblic, care recomanda chiar o reteta a mult cautatei fericiri: necesita profunzime, staruinta si implicare, adica partea practica, aplicarea Cuvantului, acest lucru aduce cu sine fericirea. Exista multi cunoscatori ai cuvantului, insa ceea ce am constatat ca nu este de ajuns, nici sa asculti, nici sa cunosti, ci sa traiesti.
Dumnezeu sa va ajute pe toti sa traiti credinta si sa fiti fericiti!

joi, 19 iulie 2012

Leapsa de la B.D.


Am primit o leapsa de la http://princredinta.blogspot.ro/2012/07/premiu-leapsa.html#comment-form si m-am decis sa raspund. Multumesc B.D. Uneori mai trebuie sa ne mai si destindem putin.

           1.Care e carte ta preferată? A ajuns sa fie…Biblia
           2. Care e culoarea ta preferată? Curcubeul, cu greu as alege doar una
          
3.Îți plac pisicile? Mult
          
4. Ce ai vrut să te faci când ai fost mic/ă ? doctor, professor, pianist, cofetar
          
5. De ce ai blog? Imi place sa ma exprim
          
6.Iubești? De ce? Pentru ca fara dragoste as fi un sloi de gheata. 
           7.Câte ore stai la PC ? nu prea mult
            8. Folosești diacritice? De regula nu
            9. Care e lucrul care te enervează cel mai mult? ipocrizia
           
10. Crezi că poate fi între o fată și un băiat doar o simplă relație de prietenie? De ce da/nu? Da, dar limita este fragila, deci, atentie mare!!!
          
11.Crezi în Dumnezeu? De ce da/nu? Pentru ca este Tatal meu si ii simt iubirea zilnic.

miercuri, 11 iulie 2012

Povestea unei casatorii

Pentru toti cei casatoriti si cei care pretind ca nu sunt, sper sa le placa aceasta poveste... Iti va lua doar cateva minute sa o citesti. Daca nu esti casatorit(a), dar ai prieteni(e) care sunt, impartaseste-o cu ei, poate le va fi de folos, inca.
POVESTEA UNEI CASATORII

“Cand am ajuns acasa in noaptea aceea, in timp ce sotia mea servea cina, i-am luat mana si i-am spus: am ceva sa-ti spun. Se aseza doar sa manance in liniste. Puteam vedea durerea din ochii ei. Deodata nu am putut nici sa-mi deschid gura. Dar trebuia sa-i spun ceea ce gandeam. “Vreau sa divortez”... i-am spus cat am putut de incet. Vorbele mele pareau sa nu o deranjeze. Din contra, foarte linistita m-a intrebat, “de ce ?” Am evitat intrebarea ei tacand, ceea ce a facut-o sa se infurie. Arunca vasele si striga, “nu pari a fi om !” Noaptea aia nu am mai vorbit. Ea plangea in liniste. Eu stiam ca vroia sa stie ce se intampla cu casnicia noastra. Dar nu as fi putut sa-i dau un raspuns satisfacator. Inima mea acum apartinea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam. Cu un mare sentiment de vinovatie, am redactat un acord de divort, in care ii dadeam casa noastra, masina noastra si 39% din actiunile intreprinderii. Dupa ce a citit-o a rupt-o in bucati. Femeia care statuse 10 ani din viata ei cu mine, acum era o straina. M-am simtit rau pentru atata timp si energie pierdute cu mine si toate astea nu i le-as fi putut inapoia niciodata. Dar acum nu mai puteam da inapoi, eu o iubeam pe Luiza. In sfarsit sotia mea plangea in fata mea, ceea ce asteptam de la inceput. Vazand-o plangand ma linisteam putin, pentru ca ideea divortului care ma preocupase atat, acum era mai clara ca niciodata. Ziua urmatoare am ajuns acasa foarte tarziu si ea statea la masa scriind ceva. Eu nu mancasem, petrecusem o zi foarte intensa cu Luiza si imi era mai mult somn decat foame, asa incat m-am dus la culcare. Cand m-am trezit dimineata, ea inca scria. Adevarul e ca nu ma interesa, m-am intors in pat si am continuat sa dorm. Dimineata mi-a prezentat conditiile ei pentru a accepta divortul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o luna inainte de a semna divortul si cerea ca timp de o luna sa incercam sa traim cat mai normal posibil. Motivele ei erau simple : fiul nostru avea niste examene foarte importante luna asta si nu dorea sa-l influenteze cu noutatea casatoriei frustrate a parintilor lui. Asta era ceva cu care eram si eu de acord. Dar mai era ceva, imi cerea sa-mi amintesc cum am purtat-o in brate in ziua casatoriei noastre. Vroia ca in fiecare zi din luna asta, sa o port in brate din camera noastra pana la usa casei...m-am gandit ca a innebunit. Dar m-am decis sa accept aceasta ciudata cerinta, ca asa aceasta luna va trece fara sa ne mai certam sau cu momente rele. I-am povestit Luizei de conditiile puse de sotia mea...a ras destul si s-a gandit ca era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : “nu conteaza trucurile pe care le inventeaza, trebuie sa accepte realitatea ca veti divorta”. De cand i-am exprimat intentiile mele de divort, eu si sotia mea nu am mai avut niciun contact intim. In prima zi cand am dus-o mi s-a parut putin cam dificil. Fiul nostru ne-a vazut si a aplaudat de fericire zicand,” tata mi-a placut ca o iubesti atat de mult pe mama”. Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastra pana la usa de intrare in casa am mers cam 10 metri cu ea in bratele mele. Ea inchise ochii si imi sopti la ureche sa nu spun nimic copilului despre divort. M-am simtit foarte incomod, am coborat-o din brate si ea s-a dus sa ia autobuzul ca sa mearga la servici. Eu am condus singur la serviciul meu. A doua zi mi-a fost un pic mai usor. Ea s-a asezat usor pe pieptul meu. Puteam sa-i miros parfumul bluzei ei. Mi-am dat seama ca de mult timp nu i-am mai dat multa atentie acestei femei. Mi-am dat seama ca nu mai era atat de tanara, avea un pic de riduri pe fata, parul ei incepea sa incarunteasca. Era pretul casniciei noastre. Pentru un minut m-am intrebat daca eu eram responsabil de asta. In a patra zi, cand am dus-o, am simtit ca revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care imi daduse 10 ani din viata ei In a cincia si a sasea zi mi-am dat seama ca sentimentul crestea din nou.Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei. Cu cat treceau zilele imi era tot mai usor sa o duc in brate. Poate exercitiul de a o cara, ma facea mai puternic. Intr-o dimineata am vazut-o cautand o rochie, dar nu gasea nimic care sa-i vina. Doar a suspinat si a zis, toate rochiile mele mi-au ramas largi. De aici mi-am dat seama ca pentru asta imi era tot mai usor sa o port in brate. Pierdea foarte mult din greutate si era foarte, chiar foarte slaba. Deodata am inteles motivul... suferise atata durere si amaraciune in inima ei. Inconstient i-am atins fruntea. Fiul nostru intra in acest moment si spuse,” Tata e timpul sa o duci pe mama”. Vazandu-l pe tatal sau ducand-o in fiecare zi pe mama in brate, se obisnuise. Sotia mea l-a imbratisat cu putere. Eu mi-am intors privirea de teama ca imaginea asta ma va impresiona si ma va face sa-mi schimb planurile. Atunci am luat-o in brate si am inceput sa merg spre poarta, iar mana ei mi-a mangaiat gatul si eu am strans-o puternic in brate, exact ca in ziua cand ne-am casatorit. Dar starea ei fizica m-a intristat. In acea zi am simtit ca nu mai puteam nici sa ma misc. Fiul nostru plecase la scoala. Am imbratisat-o cu putere si i-am zis, niciodata nu mi-am dat seama ca in viata noastra lipsea asa ceva. Am plecat la servici, am sarit din masina fara sa inchid usa. Ma temeam ca in orice moment puteam sa-mi schimb parerea ... am urcat scarile, Luiza deschise poarta si i-am spus, “Regret mult, dar nu voi mai divorta”. Nu putea sa creada ceea ce ii spuneam, incat imi puse mana pe frumte si m-a intrebat daca am temperatura. I-am luat mana de pe frunte si i-am spus din nou. “Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorta. Casnicia mea era plictisita pentru ca nici ea nici eu nu stiam sa apreciem micile detalii ale vietii noastre. Nu pentru ca nu ne mai iubeam. Acum imi dau seama ca atunci cand ne-am casatorit si am purtat-o in brate pentru prima oara, asta este responsabilitatea mea pana cand moartea ne va desparti”. In acest moment Luiza iesi din soc, m-a imbrancit cu putere si plangand a inchis poarta. Fugind am coborat scarile si am plecat de aici. M-am oprit la o florarie si am comandat un frumos buchet de flori pentru sotia mea. Fata m-a intrebat ce sa scrie pe cartea de vizita. Am zambit si am scris: "Intodeauna te voi purta in bratele mele, pana cand moartea ne va desparti". In noaptea aceea, cand am ajuns acasa, cu florile in mana si cu zambetul pe fata, am urcat in camera noastra, numai pentru a-mi intalni sotia in patul ei ... Era moarta... Nu spusese nimic despre boala care o consuma si o macinase fara sa-mi spuna nimic. Micile detalii sunt cele care cu adevarat conteaza intr-o relatie. Nu casa, masina, proprietatile sau banii din banca. Astea creaza un fals sentiment de fericire, care nu este totul. Mai bine fa-ti timp sa fii prieten sotului sau sotiei si ia-ti tot timpul necesar cu aceste mici detalii care fac diferenta. Sa ai o casatorie fericita !

Multe esecuri in viata li se intampla oamenilor care nu si-au dat seama cat de aproape erau de succes, atunci cand s-au dat invinsi."

luni, 2 iulie 2012

Schimbarea incepe cu noi

“Aştept la semafor într-o intersecţie aglomerată, dimineaţa, în drum spre serviciu. Se face verde şi
aproape instantaneu claxonul maşinii din spate îmi aminteşte că trebuie să am reacţii foarte rapide. 
Demarez, aruncând o privire încruntată în oglindă spre grăbitul din spate care probabil nu-şi dă seama cât de mult deranjează cu un claxon.
La următoarea intersecţie din nou roşu. În maşina din faţă o doamnă căuta ceva în poşeta de pe scaunul din dreapta, tocmai când se făcuse verde.
O secundă, două, trei, doamna nu se clinteşte. Mă văd nevoit s-o fac atentă. Cum altfel, decât tot cu claxonul.
Mă pun în mişcare şi-mi dau seama că tocmai ceea ce mă deranjase cu câteva minute înainte la grăbitul care mă zorea în mod strident, făcusem şi eu.
Şi sunt multe situaţiile în care constatăm asta. Am vrea ca lumea să fie altfel, dar ne trezim incapabili să fim noi înşine altfel.
O dată, un tânăr dornic de lucruri mari, îl întrebă pe un înţelept. „Ce aş putea să fac pentru pacea lumii?”.
Înţeleptul îl privi pe deasupra ochelarilor şi-i răspunse zâmbind: „Nu trânti atât de tare uşa!”
Ce-i drept, marile schimbări încep întotdeauna cu o mică transformare, înlăuntrul