duminică, 30 decembrie 2012

O lectie a iertarii la final de an

Poate ca sfarsitul unui an este si un prilej de a ierta celor care ne-au gresit, dar, mai cu seama sa-I cerem iertare lui Dumnezeu, pentru ca Lui, de fapt, i-am gresit cel mai mult.

Atat de mult ne-a iubit Dumnezeu, ca a trimis pe singurul Sau Fiu in lume pentru noi, iar ziua Craciunului ne-a reamintit  acest lucru. Iertarea este darul lui Dumnezeu pentru noi, care, la randul nostru trebuie sa o daruim fara rezerve. “El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele”(1Ioan 1.9) pentru ca El este un Dumnezeu care nu oboseste iertand si, daca mi s-a iertat  mult, atunci inseamna ca voi iubi si mai mult.
“Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi”(Coloseni 3.13) Sa nu treaca anul fara ca tu sa nu fi iertat pe cineva.
Sunt atatea lucruri in care am gresit in acest an, fata de oameni, fata de frati, fata de noi insine, dar…mai cu seama cel mai mult ii gresim lui Dumnezeu. Daca vrei sa experimentezi eliberarea deplina trebuie sa te pleci inaintea Sa, recunoscandu-ti greselile. Ba mai mult, David merge pana intr-acolo incat spune ”iarta-mi greselile pe care nu le cunosc”(Psalm 19.12)
Si, daca iertati oamenilor greselile lor si Fiul omului va va ierta greselile voastre.
„Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”(Matei 18.21-22) Cam greu de numarat…poate ca ne este greu sa iertam de 2-3 ori aceeasi greseala, dar de 70X7? Cu alte cuvinte iarta fara sa tii minte, pentru ca “Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.”(Prov. 17.9)
A mai trecut un an si cate poveri poate ca am dus in el..acum este timpul sa le lasam pentru a incepe ceva nou... Inca mai este loc pentru iertare, daruire, iubire.
Imparte-ti putinul si te vei simti bogat, ofera-ti ajutorul si nu vei mai fi singur, daruieste iertarea si vei fi un om liber, si chiar daca nu ai obtine niciunul din aceste avantaje pentru tine, nu vei pierde nimic, dar daca le vei omite risti sa pierzi totul.
Dumnezeu sa va binecuvanteze din plin si in 2013!

luni, 24 decembrie 2012

De ce exista Craciun

Era odată un om care nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui, totuşi, credea, şi ea şi-a crescut copiii să aibă, de asemeni, credinţă în Dumnezeu şi în Isus, în ciuda comentariilor lui negative şi împotrivitoare.
Într-un Ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia lui şi-a luat copiii la un serviciu creştin în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat: „Povestea asta n-are nici un sens!” a spus el. „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ ca şi om? Este ridicol!”
Aşa că ea şi copiii au plecat şi el a rămas acasă.
Puţin mai târziu, vântul a început să bată mai tare şi zăpada a început să fie viscolită. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se relaxeze înainte de a aprinde focul pentru noapte. Atunci a auzit un pocnet puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă un pocnet. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă mai mult de câteva urme de picior. Când vântul s-a liniştit puţin, el s-a aventurat afară să vadă ce a putut lovit fereastra. În câmpul de lângă casa lui el a văzut un stol de gâşte sălbatice.
Se părea că ele zburau spre sud pentru perioada de iarnă când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Ele s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi adăpost. Ele tocmai îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam.
Bărbatul a simţit milă pentru gâşte şi a vrut să le ajute. „Ferma ar fi un loc grozav pentru ele să stea”, s-a gândit el. „Este călduroasă şi sigură; cu siguranţă ele ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii.”
Aşa că el a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi se uita şi aştepta, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Dar gâştele doar dădeau din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna ea pentru ele.
Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar se părea că a reuşit doar să le sperie şi ele s-au mutat mai departe. El a intrat în casă şi a ieşit apoi cu ceva pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. Acum el a început să fie frustrat. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le fugărească spre fermă, dar ele au devenit mai speriate şi s-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu. Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să intre în fermă unde le-ar fi fost cald şi ar fi fost în siguranţă.
„De ce nu mă urmează?!” a exclamat bărbatul. „Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?” El s-a gândit un moment şi a realizat că ele pur şi simplu nu vor urma un om. „Doar dacă aş fi gânsac, aş putea să le salvez”, a spus el tare.

Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct în fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur.
Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte: „Doar dacă aş fi gânsac, atunci le-aş putea salva!” Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme: „De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe Pământ şi sa trăiască om? E ridicol!”
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca şi gâştele – orbi, pierduţi, distruşi. Dumnezeu l-a lăsat pe Fiul Său să devină ca noi pentru ca să ne arate calea şi să ne salveze. „Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului”, şi-a dat el seama.
În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit şi medita la acest minunat gând. Dintr-o dată şi-a dat seama ce reprezenta Crăciunul, de ce a venit Hristos.
Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare s-a plecat pe genunchi în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui: „Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!”                                                                                            (Sursa: crestine.wordpress.com)

miercuri, 19 decembrie 2012

Rugaciune


                                                 de Traian Dorz

"O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni 
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu, 
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...

Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!...

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta. "

vineri, 14 decembrie 2012

Nu te ingrijora

Poate ca nu te afli in fata unei mari Rosii si cu o oaste inapoia ta, dar poate ca si muntele din fata ti se pare imposibil de mutat…”Este prea dificil pentru mine, nu cred ca-i  voi rezista…cum se va termina totul?” Asa am zis si eu, si totusi…Dumnezeu avea alte nebanuite cai  de iesire din situatia imposibila..si, cand te astepti mai putin, atunci El intervine; dar, mai intai trebuie sa te lasi zdrobit, sa intelegi ca singur, prin puterea ta nu o poti scoate la capat.
 ,,Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămînţi tu, dar un singur lucru trebuieşte.” (Luca 10.41-42)
Si Marta se ingrijora, si eu e multe ori, chiar daca stiu ca Dumnezeu nu lasa, nu paraseste si nu uita niciodata pe Acela care il iubeste.
Daca estei lovit, esti si iubit, pedepsit cu dreptate, nu parasit. Dumnezeu nu raneste niciodata fara motiv, doar noi obisnuim sa ne ranim singuri inutil, apoi mai intrebam si “de ce?”
“Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.”( Isaia 41.13)
            Asa ca, data viitoare cand ti se va mai intampla, nu te pierde, nu dispera, Dumnezeu stie prin ce treci, este chiar acolo, dar trebuie sa te lase sa inveti o lectie, altfel degeaba ai mai suferit.

luni, 3 decembrie 2012

Ti-e teama?

Teama de oameni, de functia lor, de puterea lor, de vorbele lor, de faptele lor... Justificata sau nu, aceasta teama se poate transforma chiar intr-o anxietate pregnanta. De cele mai multe ori ne temem de reactiile celor din jur. Infrunta acest urias numit teama.
“Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.”(Proverbe 29.25)
In repetate randuri, Cuvantul lui Dumnezeu ne incurajeaza sa indraznim, sa nu ne fie teama pentru ca “Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere”.
Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţumi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.”( 2 Cronici 20.15)
Chiar si asa nu ne putem ascunde slabiciunea…da, imi este teama adesea, as vrea sa fiu mai tare si sa nu ma tem asa de usor, dar nu voi lasa acest lucru sa ma biruie. Nu ma vad un om puternic, gata sa infrunte orice ar veni, insa, chiar si asa, am o promisiune, anume ca “Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge”.(Isaia 1.3)
Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”( Evrei 13.6)

luni, 26 noiembrie 2012

joi, 22 noiembrie 2012

Daca Tu n-ai fi fost

           Am trecut prin niste zile dificile... nu mi-a  mai ramas decat sa astept rezolvarea din partea lui Dumnezeu, pentru ca de mine deja nu mai depinde. Am facut tot ce depindea de mine.  Oare ce rezolvare imi va da El? Un cuvant din Biblie spune asa: “Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.” ( psalm 39.9) Ei bine, asa sunt si eu in asteptarea lucrarii lui Dumnezeu  in viata mea; lucruri banale pentru unii, altii le privesc cu o mare insemnatate, iar lucruri usor de deposit pentru unii, altora li se par adevarate minuni daca le traverseaza cu bine.
Ma gandesc uneori la anii copilariei, atunci cand nu trebuia sa port grija de mai nimic, pentru ca altii le rezolva pentru mine. De fapt, se intampla sa ne dorim acest lucru, sa avem mai putina raspundere si, in concluzie, si mai putine griji. Dar lucrurile nu vor fi mereu asa. Insa, trebuie sa recunosc ca tot un copil sunt si voi fi atata timp cat am un Tata care zilnic imi poarta de grija si orice povara care vrea sa ma apese El o stie si ma ajuta sa depasesc cele mai grele situatii.
Poate ca si tu  te intrebi de ce mai trebuie sa mai traversezi o vale si inca una, si de ce nu te poti sui pe un munte ca sa ramai acolo, la adapost? Trebuie sa trecem prin vai adanci, altfel nu am pretui inaltimea, atunci cand o vom dobandi si ni s-ar parea ceva  obisnuit.
Ma intreb apoi, daca Tu, Doamne, nu ai fi fost prezent, ce ar fi fost viata mea in atatea si atatea imprejurari.
Las cantecul sa spuna mai multe…
video
Oridecate ori ascult acest cantec imi amintesc de trecut, de lucruri care au fost, m-au marcat, dar peste care am trecut. Daca Domnul Dumnezeu nu ar fi fost langa mine, unde as fi ajuns acum? Il putem oare lasa pe El deoparte sau sa il scoatem din ecuatia vietii noastre, asa cum pretind unii care isi construiesc viata in jurul lor insusi?
Daca nu ar fi fost El langa tine, atunci cand ai crezut ca nu vei mai putea sa te ridici, crezi ca ai fi reusit de unul singur? Crezi ca ai fi putut sa porti povara singur?

vineri, 16 noiembrie 2012

Complexul de inferioritate

Nu esti cel mai bun din clasa, nu arati la fel de bine ca si prietenii tai, te pierzi cand trebuie sa vorbesti in public, nu ai rezultatul asteptate de cei din jur, defectul fizic te impiedica sa te afli in de cercul cunoscutilor, etc…

Acestea sunt numai cateva din lucrurile care te pot face sa iti pierzi increderea ca poti sa faci ceva bun, te demoralizeaza, iti diminueaza din personalitate …
Am luat cateva exemple biblice si m-am uitat la Moise, Ghedeon, Ieremia, David si Pavel, care, si ei au avut complexele lor.
Moise nu se putea exprima bine:“Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată. Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” ( Exod 4.10-13)
Ghedeon provenea dintr-o familie saraca:
“Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.” ( Judecatori 6.15-16)
Ieremia era prea tanar si ii era teama:
Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”
Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. “ (Ieremia 1.6-7)
David umbla adesea cu frica de vrasmasi si se ascundea singuratic prin pesteri, simtindu-se mai mereu parasit si implorand ajutorul lui Dumnezeu:
“Priveste-ma si ai mila de mine, caci sunt parasit si nenorocit.”(Psalm 25.16)
Pavel voia sa scape de neputinta fizica, la fel cum si noi vrem sa scapam de acel lucru care ni se pare greu de suportat:
“Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”( 1 Corinteni 12.7-10)
Dumnezeu te cheama sa faci ceva si tu spui: nu am talentul necesar, ce poti face Tu cu mine? Asculta aceste cuvinte:
“Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,  pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. ” (1 Corinteni 1.27-29)
Si totusi, priviti ce lucrari mari au putut face acesti oameni:
Moise a scos poporul Israel din Egipt si l-a condus pana in tara promisa in timp de 40 de ani, Ghedeon i-a biruit pe madianiti intr-o lupta cu doar 300 de ostasi, Ieremia a ajuns un mare profet, David a avut nenumarate biruinte si a domnit peste Israel  40 de ani, iar despre Pavel cred ca deja stiti cata bogatie de cuvant a putut sa aduca, el fiind autorul a 14 carti din Noul Testament.
Ce au avut deosebit acesti oameni? Nu au avut ei complexe si greutati, nu au fost ei oameni obisnuiti, ca si noi? Ba da, totusi au facut mari lucrari. Nu singuri, ci au reusit numai  pentru ca Dumnezeu i-a folosit si ei au recunoascut ca sunt slabi si ca Dumnezeu este Acela care lucreaza in ei. Ei, mai intai si-au vazut slabiciunile si le-au recunoascut. Si pentru ca slava sa nu fie a lor, Dumnezeu i-a ales imperfecti, pentru ca El sa fie vazut, si nu omul. Adesea slabiciunile noastre sunt terenul pe care Dumnezeu incepe sa se manifeste.
          Asadar, complexul tau de inferioritate poate fi chiar un instrument prin care Dumnezeu sa lucreze in viata ta.
        …So, don’t worry, be happy J

miercuri, 7 noiembrie 2012

Blogurile si lumea noastra


Deoarece zilele trecute am trecut cu privirea prin mai multe bloguri, am obtinut si niste
rezultate. Ce am constatat?
Am incercat sa identific motivul pentru care, orice persoana, cu sau fara o identitate bine definita, are unul sau mai multe bloguri. Am ales sa observ tinerii.
Mi-am dat seama  ca sunt persoane care efectiv isi povestesc  viata prin blog, adica relateaza pana la cele mai banale intamplari, sau povestesc lucruri datorita carora sufera, cu scopul de a primi o incurajare sau poate pentru a se descatusa de o tensiune acumulata in sine. Mai scriu pentru ca au talent si vor sa-l fructifice cumva. Unii scriu pentru ca se simt neintelesi de parinti, rude sau societate, altii scriu din dorinta de a fi apreciati sau bagati in seama, sau poate ca nu mai suporta singuratatea si isi doresc noi prieteni.  Sunt bloguri cu postari cu caracter impersonal, referindu-se la lucruri generale, sau bloguri in care predomina caracterul subiectiv. Multi timizi au ocazia de a se exprima cu mult mai bine in scris pe un blog decat o fac in realitate.  Unii tin un fel de jurnal al vietii lor in care consemneaza toata activitatea precum si gandurile lor pe care adesea nu au curajul sa le spuna in public.
Am intalnit si putini care scriu deoarece simt in sufletul lor nevoia  sa impartaseasca ceea ce Dumnezeu le-a incredintat si ceea ce traiesc, pentru ca au un interior frumos si din prea plin ofera si altora …
Desi amuzant, desenul de mai jos dovedeste un adevar mai mult sau mai putin sugestiv, pe care il veti descoperi voi :) .....
Si pentru cei care mai treceti pe aici lansez o intrebare: Ce inseamna blogul pentru voi? Ce anume va motiveaza sa scrieti? Ce inceputuri ati avut?

duminică, 4 noiembrie 2012

Nu renunta

Cand greul pare si mai greu nu trebuie sa renunti. Lui Dumnezeu ii plac invingatorii, nu cei care isi atribuie meritele, ci aceia care biruiesc prin El si cu ajutorul Sau.
Am primit o propunere frumoasa din partea lui B.D., aceea de a posta saptamanal o incurajare pe o pagina de facebook destinata special pentru acest lucru. La nici o zi dupa ce am acceptat propunerea chiar eu eram acea persoana care avea nevoie de incurajare si atunci m-am gandit serios la acest lucru, pentru ca viata nu este usoara, este  plina de despartiri sfasietoare, de inimi frante, de suferinte fara de final, de probleme care se complica mereu, de lipsa de intelegere si mangaiere. Tocmai de aceea m-am gandit ca ar trebui sa fim o incurajare, asa cum putem, fiecare in locul sau in felul ales de Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu ne-a daruit si oportunitatea de a fii crestini, adica de a simti unii cu altii, de a plange cu cei ce plang si de a ne bucura cu cei ce se bucura.“Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele Lui.” ( 1 Corinteni 12.26-27)
Stiu ca trebuie sa ma ridic, sa lupt, si sa fiu tare. Oricat de grea ar fi o furtuna, pana la urma soarele tot va rasari. Cantecul de mai jos cred ca de fapt va spune tot.
Asadar, nu renunta, nu te da batut, lasa dragostea sa straluceasca in viata ta. Pentru cantec clic aici.
P.S. Am ceva probleme cu net-ul si nu mai pot downloada videoclipuri youtube.
Iar pentru cei doresc sa urmareasca postarile de incurajare de pe facebook, clic aici

luni, 29 octombrie 2012

Plecat in vesnicie



I s-a sfarsit calatoria pe acest pamant…a ramas un loc pe care nimeni nu-l va putea ocupa, pentru ca era al lui. Nu stiu cand ma voi obisnui cu gandul, dar este dureros, pentru ca suntem oameni, iubim si ne apropiem sufleteste. Nu voi mai simti nici caldura privirii blande, nici bucuria  pe care i-o citeam pe fata oridecateori  ma revedea, nici vorba simpla, dar plina de dragoste. Sunt atatea amintiri care au ramas si care nu se vor uita niciodata. Ceea ce ma mangaie este faptul ca intr-o zi ne vom reintalni, acolo unde moartea, lacrimile si intunericul nu vor mai fi.
Multumesc, Doamne, ca acum este la Tine, ca acum suferinta i s-a sfarsit, ca nu mai are durere, nici lacrimi, pentru ca Tu i le-ai sters.  “Scumpa este inaintea Domnului moartea celor iubiti de El”.(Psalm 116.15)
Nu stiu pe cine mai aveti: parinti, bunici, frati si prieteni, pretuiti-i acum. Maine ar putea fii tarziu sa le spuneti ca ii iubiti. Nu asteptati sa fie prea tarziu…
       Nu asteptati sa vina ziua in care nu va vor mai recunoaste pentru ca memoria le-a slabit sau poate vor fi loviti de un Alzheimer, atunci cand pentru ei nu veti mai fi decat un strain. Acum,  aratati-le pretuirea si dragostea voastra, in acest moment fiti un ajutor pentru ei , pentru ca viata este prea scurta. Ce facem noi? Adesea ne continuam existenta ca si cand niciodata nu vom inchide ochii. Ce ar fi daca ati trai astazi ca si cand ar fi ultima zi? Nu va amintiti doar la inmormantare acest lucru, ci faceti-o mai des...
Traiti o viata frumoasa , o viata de care sa nu va fie niciodata rusine, iar daca la noapte va trebui sa plecati dincolo, fiti gata, impacati cu oamenii si cu Dumnezeu. Nu va razvratiti niciodata impotrva Lui, caci cine esti tu, furnica , sa vorbesti impotriva celui care te-a creat sau sa-L intrebi ce face? Am dorit sa scriu aceste lucruri pentru voi, care inca aveti o constiinta treaza si puteti pune la inima aceste ganduri. Nu mai putem sa lungim sau sa scurtam zilele vietii celor dragi, dar putem sa le facem existenta mai frumoasa. Faceti tot ce va sta in putere si cu toata inima!
          “Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul –pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.”( 2 Corinteni 5.1-9)

miercuri, 17 octombrie 2012

Suflet ranit

Cred ca fiecaruia i s-a intamplat sa fie tinta atacurilor celor din jur; cuvinte amare si aspre, lucruri neadevarate si acuzatii nedrepte. Partea rea este ca  aceste lovituri pot veni chiar de la cei in
care ai avut incredere si la care nu te-ai fi gandit ca ar putea sa faca acest lucru, de la oameni care poate ca pretind ca se numesc crestini. Intrebarea este: poate cel care este al lui Hristos sa faca dezbinare, sa caute cearta, sa ucida cu vorbe si sa arunce sageti otravite in copiii lui Dumnezeu? Eu nu cred ca poate. Insa, se poate ca Dumnezeu sa ii dea lumina ca sa isi recunoasca vina si sa se pocaiasca pana nu va fi prea tarziu.
“iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5.44)
Daca suferi pentru ca esti crestin, ferice de tine! Asa spune Biblia.
Un lucru e cert: daca oamenii te nedreptatesc, tu ai un Dumnezeu care iubeste dreptatea si nu isi va lasa copilul asuprit, si chiar daca este prigonit, nu este parasit, si chiar daca este trantit jos, nu este omorat.(2 Corinteni 4.9)
Dar, procesul prin care treci este ca si un foc si, daca nu ai trece prin el, nu ai putea sa rezisti presiunilor vietii care vor veni mai tarziu, exact ca si in povestea cescutei de lut, care traverseaza multe etape pana cand olarul hotaraste ca este gata. Ca si ea, si noi trecem prin modelare, slefuire, cuptor, etc…
Daca nu am avea experiente dificile, probleme, esecuri, viata nu ar avea culoare, nu am mai avea cum sa povestim biruintele pe care Dumnezeu ni le da si poate ca nu am stii cum sa ii tratam la randul nostru pe aceia care, la un moment dat vor trai aceleasi dezamagiri.
Dumnezeu vindeca pe cei cu inima zdrobita.
“Acum, fireste, nu putem vedea lumina soarelui care straluceste in dosul norilor, dar va trece un vant si-l va curata”( Iov 37.21)
“Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte”( Proverbe 15.25)
Cand oamenii arunca cu pietre dupa tine, tu aduna-le si construieste cu ele o casa J
P.S. Draga B.D. am scris acest articol gandindu-ma si la tine, dar si la toti aceia care se simt raniti in sufletul lor.

miercuri, 10 octombrie 2012

Celui ce are i se va da

“Celui ce are i se va da, iar de la cel ce n-are se va lua si ce are.”( Matei 13.12)
La prima vedere as zice ca este nedrept! De ce sa aiba  tot acela care are, iar celui lipsit sa i se ia tot? Dar, aplecandu-ma asupra contextului in care Domnul Isus a rostit aceste cuvinte, lucrurile incep sa mi se clarifice. El acolo se adreseaza ucenicilor, celor care Il cunoscusera, “voua, v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat”, ochi ca sa vedeti, urechi ca sa auziti, voi ati primit harul lui Dumnezeu care se inmulteste, indurarea lui Dumnezeu. Acela care are Cuvantul lui Dumnezeu in inima lui, are un izvor nesecat in el, Izvor care, daca este izvor, inseamna ca va curge mereu. “Cel cu inima multumita are un  ospat necurmat” (Prov. 14.15), si "cei ce se tem de Domnul nu duc lipsa de nimic”(Psalm 34.9). Asa inteleg eu pe cel ce are si caruia i se va da.
In privinta celui care nu are, curios este faptul ca, desi nu are, i se mai si ia ceea are sau ceea ce “i se pare ca are” (Luca 8.18). Inseamna ca totusi a avut ceva, dar nu a avut grija de acel lucru, dar cuvantul spune ca “lor nu le-a fost dat” sa cunoasca tainele Imparatiei cerurilor si ” macar ca vad, nu vad, si macar ca aud, nu aud, nici nu inteleg”. Dumnezeu este Acela care are mila de cine vrea si impietreste pe cine vrea (vezi faraon in Egipt), descopera cui vrea. Este un numar al celor alesi, care nu este mare, daca te afli printre ei, atunci ai o mare bogatie ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Cine nu Il are pe Hristos, nu are viata, nu are implinire, si chiar daca crede ca are ceva (poate o religie, un ritual, un mod de inchinare, o slujba in biserica), intr-o zi, toate aceste lucruri se vor spulbera , asemenea casei zidite pe nisip care nu a avut un fundament puternic, si doar “parea” ca este casa, dar lucrarea a fost data pe fata in momentul probei vantului.
Daca Il ai pe Dumnezeu in tine, ti se va da mereu…ce anume? Bucurie si cand iti e greu, pace si cand ai probleme, dragoste si cand nu esti iubit de nimeni, intelepciune si cand nu ai studiat indelung si… multe altele.
Da, celui ce are i se va da si va avea de prisos!

joi, 4 octombrie 2012

Dreptate sau mila?


“Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.”(Psalm 25.12)

Acesta a fost versetul mottou care m-a tinut tare aceasta saptamana. Deja m-am obisnuit: fiecare zi aduce ceva nou: o noua problema sau situatie la care trebuie sa fac fata, situatii in care nu stiu ce ar fi mai bine sa aleg. Imi e greu sa iau decizii de una singura. Adesea sunt pusa in fata faptului implinit si trebuie sa-i gasesc o rezolvare. Simt ca am obosit si, de la o vreme, de-abia astept finalul de saptamana.
Sa luam urmatorul caz: Trebuie sa semnezi demisia colegului tau. Ce ai face? Pe de o parte tii la el, e omul pentru care poate te-ai rugat sa-L cunoasca pe Dumnezeu…pe de alta parte justitia isi spune cuvantul: vinovatul trebuie sa  ”plateasca”. Te rogi lui Dumnezeu, stii ca a gresit, dar ca nu vrea sa recunoasca, regreti ce s-a intamplat, iti este mila pentru soarta ce-l asteapta si…ai vrea sa nu fii implicat in asta, ca sa nu ii faci pe altii sa sufere, dar nu poti evita situatia…
Stiu ca Dumnezeu calauzeste, El da lumina , stiu si trebuie sa o cred. Cred ca El va face lumina si decizia finala Ii apartine. Nu inteleg multe lucruri, dar oare trebuie sa le inteleg eu pe toate? Inca cred ca toate lucrurile lucreaza spre binele meu. As vrea sa impletesc dreptatea cu mila si iertarea, nu-i asa ca trebuie sa existe si o cale de mijloc?

marți, 25 septembrie 2012

Invitatie la film


Va invit sa urmariti filmul “Calatoria crestinului”. Mai ales pentru cititorii cartii cu acelasi nume cred ca va fi o  ocazie in plus sa analizati aceasta calatorie pe care fiecare din noi parcurgem si prin prisma acestui film. Pentru downloadare si vizualizare clic aici.

Vizionare placuta si sper sa va fie cu folos!

joi, 20 septembrie 2012

Aparente...

O femeie, îmbracata într-o rochie de bumbac, si sotul ei, îmbracat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston si s-au adresat, fara sa fi avut o programare prealabila, secretarei presedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat ca acestia veneau de la tara, ca erau fermieri, ca nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
- Dorim sa-l vedem pe presedinte - a spus omul încet.
- Este ocupat – a raspuns secretara.
-Asteptam- a replicat femeia.
Ore întregi secretara i-a ignorat, în speranta ca cei doi, în cele din urma, se vor descuraja si vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a facut sa creasca frustrarea acesteia. În cele din urma a decis sa-l deranjeze pe presedinte, desi era o corvoada pe care ea mereu o evita.
- Poate daca veti vorbi cu ei câteva minute vor pleca, a spus secretara presedintelui Universitatii. Acesta facu o strâmbatura de dezgust si accepta. Cu fruntea încruntata, dar cu demnitate, se îndrepta cu pas majestuos spre perechea care astepta.
Femeia îi spuse:
-Am avut un fiu care a învatat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. Afost fericit aici. Dar acum un an a murit într-un accident. Sotul meu si cu mine am vrea sa construim ceva, undeva în campus, care sa fie în memoria fiului nostru. Presedintele nu a parut interesat.
- Doamna - a spus acesta - nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoana care a învatat la Harvard si apoi a murit. Daca am face-o, acest loc ar parea un cimitir.
- Oh, nu, replica repede femeia - nu dorim sa se ridice o statuie. Ne-am gandit ca am fi bucurosi sa donam o cladire Universitatii Harvard.
Presedintele a întors catre ei privirea. Arunca o privire la rochia si la costumul simplu cu care cei doi erau îmbracati si exclama apoi:
-O cladire! Aveti cumva idee cât costa o cladire? Am investit peste sapte milioane si jumatate de dolari în cladirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipa femeia a tacut. Presedintele s-a gândit ca poate acum se va putea debarasa de ei. Femeia se întoarse catre sotul sau si îi spuse încet:
- Atât de putin costa o universitate? De ce sa nu construim de la început una a noastra? Sotul sau accepta. Fata presedintelui se întuneca de confuzie si uimire. Domnul Leland Stanford si sotia lui s-au ridicat si au plecat, au calatorit pâna în Palo Alto, in California, unde au pus bazele universitatii care îi poarta numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea "Leland Stanford Junior " a fost inaugurata în 1891, în Palo Alto. "Junior", deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era 'memorialul' sau.

În ziua de astazi Universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard.

Ce usor te poti insela atunci cand judeci dupa aparente!

joi, 13 septembrie 2012

Daca ai putea...

Daca ai putea sa intelegi ca bunatatile Domnului nu s-au sfarsit si indurarile lui nu sunt la capat, ai nadajdui in interventia Sa atunci cand nici macar nu mai ai vreo speranta.
Daca ai putea sa te plangi mai bine de pacatele tale si nu de ceea ce ti-au gresit altii, ai simti curatirea venita in urma iertarii lui Dumnezeu.
Daca ai putea sa astepti in tacere ajutorul lui Dumnezeu, nu te-ai mai grabi, si nu te-ai mai razvrati impotriva Celui ce te-a creat.
Daca ai putea sa inveti rabdarea si sa o practici in fiecare zi, nu ai raspunde la manie ci mai degraba ai intoarce si celalalt obraz.
Daca ai putea sa intelegi Dragostea lui Dumnezeu, ai iubi neconditionat, chiar daca nu ti s-ar raspunde in acelasi fel.
Daca ai putea sa renunti la tine si “sa iti pierzi viata din pricina lui Hristos” in fiecare zi, ai castiga o viata de biruinta.
Daca ai putea sa te rogi si sa vorbesti tot ce ai pe suflet cu Tatal din ceruri, ai putea sa primesti raspunsuri si viata ta ar putea inflori.
Daca ai putea sa privesti si dincolo de circumstante si de oameni, ai intelege ca in toate este un plan pregatit de Dumnezeu in care si tu ai un loc.
Daca ai putea sa iti accepti viata asa cum este ea si sa multumesti pentru fiecare clipa Domnului pentru ce ti-a dat si pentru ce ti-a luat, ai trece testul zdrobirii si ai experimenta frumusetea partasiei cu Dumnezeu.
Da, “toate lucrurile sunt cu putinta la Dumnezeu, El poate totul!”

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Tu spui: "este imposibil"

Cand tu spui: “Este imposibil”. Dumnezeu spune: “Ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta  la Dumnezeu”.(Luca 18.27)
Tu spui: “Am obosit”. El spune: “cei ce se incred in Domnul si innoiesc puterea” (Isaia 40.31)
Tu spui: “Nimeni nu ma iubeste”. El spune: “Te iubesc cu o iubire vesnica” (Ieremia 31.3)
Tu spui: “Nu mai pot continua”. El spune: “Harul Meu iti este de ajuns” (2 Corinteni 12.9)
Tu spui: “Nu stiu ce sa fac”. El spune: “El iti va netezi cararile” (Proverbe 3.6)
Tu spui: “Nu pot s-o fac”. El spune: “Pot totul in Hristos, care ma intareste” (Filipeni 4.13)
Tu spui: “Nu merita”. El spune: “vom secera daca nu vom cadea de oboseala” (Galateni 6.9)
Tu spui: “Nu ma pot ierta”. El spune: “cum v-a iertat Dumnezeu pe voi in Isus Hristos” (Efeseni 4.32)
Tu spui: “Nu pot s-o scot la capat”. El spune: “Dumnezeul meu sa ingrijeasca de toate trebuintele voastre” (Filipeni 4.9)
Tu spui: “Ma tem”. El spune: “Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere” (2 Timotei 1.7)
Tu spui: “Nu mai pot face fata”. El spune: “Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, si El te va sprijini” (Psalm 55.22)
Tu spui: “Nu sunt suficient de destept”. El spune: “Daca vreunuia din voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu” (Iacov 1.5)
Tu spui: “Sunt complet singur”. El spune: “ Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi parasi” (Evrei 13.5)
Billy Sunday spunea: “Ma bazez pe Cuvantul lui Dumnezeu, iar daca Cuvantul se va prabusi, ma voi prabusi si eu cu el”.
Astazi, lasa Cuvantul lui Dumnezeu sa Domneasca!

joi, 6 septembrie 2012

Biruind pana la final

Am fost creati de Dumnezeu ca sa biruim, sa ne impotrivim lucrarilor celui rau indreptate asupra noastra, sa ne ridicam deasupra valurilor vietii, “pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră”(1 Ioan 5.4)
Este un dar credinta, si prin ea putem birui. Sa biruim pacatul care ne inconjoara asa de usor, sa ne vedem starea sub lumina Cuvantului Scripturii, si sa venim inaintea Sa cu pocainta si in smerenie, recunoscand neputinta de a fi perfecti, de a fi asa cum El vrea sa fim, dar cu dorinta de a ne sfinti si de a nu mai repeta vechile greseli.

“Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”(1Ioan4.4)
Este mare lucru sa putem vedea raul din noi, sa condamnam pacatul si lucrarea celui rau care nu da pace sufletului si sa mergem inainte decat dupa ce ne-am predat in totalitate viata lui Dumnezeu, care, dintr-o trestie franta mai poate face ceva, dintr-un fitil care abia mai fumega poate sa nasca un foc arzator, din cativa pesti si paini poate satura mii de multimi.
“Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine!”
Vremuri de incercare, de necaz si tristete? Da, vor mai veni, dar azi ma bizuiesc pe fagaduinta lui Dumnezeu care imi da pacea si nu am de ce sa ma tem.
“Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.”(1 Petru 5.10)

joi, 30 august 2012

Ce inseamna voia lui Dumnezeu?

             
Cel mai adesea raspunsul acestei intrebari este zdrobirea.. Daca te rogi pentru implinirea planului lui Dumnezeu in viata ta, asteapta-te  la lucruri care te vor clatina putin, fii gata sa intampini greutati si chiar impotrivire.
Cand te rogi sa se implineasca voia lui Dumnezeu cu privire la un anumit lucru, cand iti doresti poate implinirea acelui lucru, dar ii ceri lui Dumnezeu sa isi arate voia, atunci asteapta-te ca acel lucru sa nu se implineasca, adica fii pregatit sa accepti si refuzul din partea lui Dumnezeu. Privind retrospectiv, incep sa inteleg. Nu am inteles  multa vreme de ce x lucru pe care eu il vedeam bun nu este posibil.
Voia lui Dumnezeu inseamna rastignirea voii mele, adica eu sa imi infrang vointa, sa renunt la vointa mea cea foarte puternica de multe ori, iar El sa isi desfasoare planul. Planul Sau se va implini chiar daca coincide sau nu cu planurile mele. Si nu ma refer la lucruri marunte, ci la lucruri mari din viata noastra si importante pentru suflet.
Bucuria noastra insa va fi fara margini atunci cand, daca cerem ceva si este dupa voia Sa, El ne asculta.
Cand voia Lui este contrara voii noastre, il rugam sa ne deschida drumul si primim raspuns negativ…trebuie sa recunoastem ca nu ne prea place, ne mahnim chiar, pentru ca nu intelegem cu adevarat ce ascunde acest refuz al Domnului. Sensul il prindem abia mult mai tarziu, si atunci deabia intelegem iubirea lui Dumnezeu, cum El, ca si Tata iubitor, ne face bine chiar atunci cand simtim poate numai nuiaua Sa indreptata spre noi. Si, ca si niste oi nestiutoare, Pastorul cel bun ne atinge spre a nu ne mai rataci pe vreun drum laturalnic, si pentru a nu intarzia sa ajungem Acasa.
video

vineri, 24 august 2012

Un zbucium...

Nu stiu daca si voua vi s-a intamplat, dar , in ultima vreme, aproape zilnic ma confront cu tot felul de sageti pe care cel rau le arunca asupra mea…fie dintr-o parte, fie dintr-alta…si parca nu se  mai termina.
Practic, nu apuc sa-mi revin dintr-una cad au de alta….Prin cuvinte si atitudini putem  ucide, distruge, si clatina temeliile……dar daca nu as avea o temelie tare, atunci ma intreb oare unde as fi acum?
Oarecum recunosc ceea ce traia David atunci cand se ruga astfel, aflat in pestera in care se ascunsese de Saul:
“Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.
Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
Când îmi este mâhnit duhul în mine,Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu eşti scăparea mea, Partea mea de moştenire pe pământul celor vii.”
Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine.
Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.”(Psalm 142)
Mi-as dori sa traiesc printre trandafiri si crini, dar mai mult  spinii ma inconjoara. Imi doresc pacea si binecuvantarea, iar suferinta as vrea sa insemne doar invatatura pentru cei care se gasesc zdrobiti de ea, sa existe sens si scop in necaz. Dar, in toate aceste lucruri, numai El, Domnul, ne intelge cel mai bine, cui altcuiva i-am putea spune tot ceea ce este in sufletul nostru?
Ramaneti tari in El, si nu va temeti, oricat ar fi de greu! Dumnezeul nostru este cu noi!


marți, 21 august 2012

Inaintand cu greu pe cale...

             Nu inteleg…de ce alegem sa vedem intunericul desi putem deosebi bine lumina?

             De ce alegem sa cautam lucrurile care ne dor, lucrurile care ne amintesc de ce este  rau?
 De ce cautam sa gasim vinovati si atat de usor ii gasim sau chiar daca nu sunt..ii creem noi..De ce sa credem ca altii ne vor raul?
             Cred ca este o problema in felul in care privim lucrurile… de ce nu putem ierta gresitilor nostri ci doar o spunem intr-o rugaciune formala,  dar numai de pe buze? De ce nu putem accepta realitatea si cautam pretexte care sa ne justifice starile interioare si ni se pare ca, daca le vom detalia vom  gasi o rezolvare..egoismului ii pare rau daca tie iti merge bine…sa moara si capra vecinului. De ce tu sa te simti bine si eu nu? Sunt oameni pe care nu-i poti multumi nici cu pretul sacrificiului.  Poate incerci sa ridici poduri, dar nu rezista. Oricum raspunzand raului cu bine este cel mai important lucru pe care niciodata nu-l vei regreta.
                 De ce mi-am pus aceste intrebari? Pentru ca vad oameni suferind zadarnic sub poverile pe care singuri le incarca… e adevarat ca eliberarea unui om nu o poate da decat Dumnezeu… lumina pe carare si scop in viata, tot El o da. O lume frustrata de tot felul de lucruri ma inconjoara… Si, daca cauti sa traiesti linistit printre ei, nu te vor lasa. Daca lor nu le este bine, atunci nici tie nu trebuie sa-ti fie… 
             Concluzia: daca Dumnezeu nu indreapta un lucru, tu nu il poti indrepta “Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!”(Apoc. 22.11)
           Roaga-te daca treci prin aceste situatii si crede ca Dumnezeu poate lumina cele mai intunecate locuri, cu mult mai mult  inima aproapelui tau…