Cand pacea coboara in inima

Este asa de minunat, asa de bine…nu stiu pentru cat timp..as vrea ca pentru totdeauna sa simt aceasta pace pe care nu mereu o pot simti, e asa de placut sa simti implinirea pe care Dumnezeu o trimite fie prin oameni, fie prin diferite imprejurari…pacea care vine in urma luptelor, atunci cand simti ca o traiesti si te poti bucura de ea, este “pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere”. Este Domnul care nu lasa niciodata o flacara sa te arda prea mult, ci impreuna cu incercarea a pregatit si mijlocul sa poti iesi din ea.

Sa-I multumim Domnului nostru pentru pacea pe care o revarsa in sufletul nostru si pacea de pe pamant intre oameniii placuti Lui.
“Pacea lui Hristos sa stapaneasca in inimile voastre si fiti recunoscatori.”(Coloseni 3.15)

Rani vindecate

„Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.”(Osea 6.1)

Cand mai pui o cruce in cimitirul vietii tale, un vis infrant, o speranta naruita, o dorinta neimplinita, fiecare speranta ingropata doare si isi pune amprenta asupra caracterului nostru...poate ca si tu esti un luptator ranit…nu te lasa infrant..eu nu ma las, da, ma voi ridica, caci Dumnezeu a zis ca nu ma lasa si a promis ca nu ma va parasi, chiar daca eu nu inteleg de ce trebuie sa renunt tot mereu la ceva din mine…Nu inteleg planul lui Dumnezeu de multe ori…dar stiu ca trebuie sa trec peste toate aceste lucruri...nadajduind intr-un viitor atat de necunoscut in ochiii mei, dar bine planuit de Cel care m-a intocmit si cunoscut inca inainte de intemeierea lumii. Un luptator ranit…da, si ranile dor, ranile mele si cele provocate altora din nestiinta si fara voie, dar aceste rani sunt gata sa fie alinate de un Samaritean milos care se va apleca si ma va ridica si mi le va unge cu balsamul Sau atotvindecator.
“Iata, voi face ceva nou si-i gata sa se intample: sa nu-l cunoasteti voi oare? Voi face un drum prin pustie si rauri in locuri secetoase.”(Isaia 43.19)
Fiecare avem inainte de multe ori o mare Rosie, asa cum poporul Israel a avut. Nu stiu cum se numeste marea ta, dar stiu ca prin credinta imposibilul deschiderii acestei mari poate cadea si un drum se va croi si vei trece ca pe uscat prin mijlocul ei.

Dragostea lui Dumnezeu

Cineva a spus ca "Domnul Isus a avut o cruce de lemn si o inima de aur. Azi multi au cruci de aur si inimi de lemn."

“Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credinte noastre , adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade  la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”(Evrei 12.2) pentru ca a inviat si traieste in orice inima care a fost atinsa si curatita de prezenta Sa cea sfanta, si se simte in toti aceia care I-au dat voie sa le conduca viata prin ascultare, acceptare, renuntare si dragoste neconditionata.

In aceste zile propun sa ne gandim cu profunzime la adevaratul scop pentru care sarbatorim aceste evenimente, Dragostea fara margini a lui Dumnezeu fata de creatura Sa:

 “Fiindca  atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aibe viata vesnica.”(Ioan 3.16)

Continua sa lupti

      Eu ma vad prinsa in multe lupte…nu inteleg clar scopul lor acum, si nu este deloc usor sa inaintez…

Un citat spunea asa : “cand voia Lui Dumnezeu se intersecteaza cu voia omului, cineva trebuie sa moara.” Ajuta-ne Doamne ca voia noastra sa-ti fie supusa voii Tale! De multe ori ne incapatanam sa iasa lucrurile cum vrem noi si daca nu ies asa ne razvratim, intrebam “De ce?” dar oare Dumnezeu este de vina? Nu suntem noi, care culegem rodul faptelor sau gandurilor noastre?
“De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
“Gasesc, dar, in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine.
Fiindca, dupa omul dinauntru, imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege care se lupta impotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului care este in madularele mele.
O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte…?Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pamanteasca slujesc legii pacatului.” (Romani 7.15-25)
Ne consumam, ne framantam, iar grijile, framantarile ne secatuiesc de putere…e o lupta permanenta, nu impotriva “carnii si a sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti.” Si care vin in locuinta mintii noastre de multe ori, prin ganduri, pareri, imprejurari fara sa bagam de seama…
Si in viata noastra exista un razboi permanent, intre firea pamanteasca cu dorintele ei, si Duhul lui Dumnezeu care ne doreste “cu gelozie pentru Sine”. “Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.”(Galateni 5.17)
“Si, macar ca traim in firea pamanteasca, totusi nu ne luptam calauziti de firea pamanteasca.”(2 Corinteni 10.30) “sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.”(1 Petru 2.11) caci toti cei ce se lupta , se supun la tot felul de infranari”(1 Corint 9.25)
Domnul Isus ii spune lui Petru “Satana a cerut sa va cearna ca pe grau, dar Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se piarda credinta ta”.(Luca 22.31,32)
Daca privim la Iov, cand Satana facea planuri impotriva lui ("cel rau face la planuri impotriva celui neprihanit"(Psalm 37.12)...Si in acest caz Dumnezeu ingaduie lupta- apriga pentru crestinul Iov, care, lipsit de toate ajunge treptat sa-si descopere greselile, sa se dezbrace de eul sau si dreptatea sa, iar in final sa se pocaiasca si sa-L laude pe Domnul care a ingaduit si controlat toate aceste evenimente din viata sa.
Trebuie sa luptam! Dumnezeu ne cere asta, sa luptam lupta cea buna a credintei...in acelasi timp avem instiintarea ca nu suntem singuri in aceasta lupta: "Domnul se va lupta pentru voi, dar voi, stati linistiti."(Exod 14.14)
Nu ne lasa Doamne sa luptam in vant, arata-ne Tu tinta spre care trebuie sa ajungem! Singuri am vazut de atatea ori ca nu putem, dar numai ajutorul Tau ne poate da biruinta!
Poate ca ne-am implicat de multe ori in lupte pe care Dumnezeu nu ni le-a cerut. El doreste o lupta sa o ducem la bun sfarsit: lupta cea buna a credintei. Sa nu pregetam a lua toata armatura lui Dumnezeu pentru a ne putea impotrivi tuturor uneltirilor celui rau.
Sa luptam deci pentru ca biruinta este a Domnului ! Si ne-o va da la momentul si in modul cum stie El ca este mai bine!

Dependenti de Dumnezeu

“Dumnezeu va folosi diferiti oameni, in diferite momente, pentru a-ti implini anumite nevoi. El l-a folosit pe faraon pentru ai hrani pe evrei. Dumnezeu s-a folosit de faraon pentru ca nu era genul de persoana de care sa te indragostesti. Cand Dumnezeu doreste sa te binecuvanteze, va trimite uneori o persoana! Dumnezeu nu doreste sa te “legi” de nimeni in afara de El. Te poate binecuvanta chiar prin aceia care nu-ti doresc binele!
Dumnezeu te va scapa de dependenta de oricine in afara de El. Te va aduce in “pustiu” invatandu-te sa ai incredere doar in El.”(extras dintr-o meditatie)

De ce sa nadajduim in Domnul?

         In mod natural avem tendinta sa actionam impulsiv, bazandu-ne pe propria putere, si pe propriile noastre sentimenete si dorinte. Nadajduind in Domnul, recunoastem ca ajutorul nostru vine de la El. Numai prin intelepciunea si indurarea Lui putem face fata incercarilor vietii si inainta pe calea cea dreapta. Nadajduind in El putem invinge frustrarile, descurajarile si temerile cu care ne confruntam, credinta noastra creste si se intareste. Voia Lui este cea mai buna, timpul ales de El este perfect si daca Il vom recunoaste in toate caile noastre, El ne va calauzi in orice imprejurare. Atata timp cat vom aborda viata dintr-o perspectiva a supunerii umile, a ascultarii neconditionate si a nadajduirii in rugaciune, Dumnezeu ne va binecuvanta cu harul Sau, cu putere de a merge inainte si cu o pace deplina in suflet. El ne va fi alaturi in orice moment al vietii.

“Fiti tari, si imbarbatati-va inima, toti cei ce nadajduiti in Domnul!”(Psalm 31.240

Speranta ramane

Cand sufletul imi plange trist

Si alinarea e departe,

Cand cerul vietii mi-e inchis

Si imprejur se-aud doar soapte;

Cand si sperantele se frang

Iar visul e de neatins,

Cat sa mai stau asa sa plang,

Dupa un dor ce pare stins?

Unde am alergat mereu

Atunci cand nu gaseam cararea?

Si chiar in ceasul cel mai greu

Cand intuneric mi-era zarea?

Am alergat la Cel ce-odat

Mi-a zis: ”Vino, acum, la Mine!”

Cand esti trudit si-mpovarat

Si lasa-Mi grija ta de maine,

Si framantarile-ti amare.

Eu, iti promit ca iti voi da

O noua viata aici sub Soare.

Doar in Domnul mi-e usor

Cand luptele nu se sfarsesc

Numai prin El biruitor

O viata-ntreaga am sa traiesc.

Si mai departe prin credinta

M-avant pe marea ce-mi sta-n fata;

El, care-mi stie a mea dorinta

Imi va da sfat si-ndem in viata.

Sa mergem pe apa

Barca poate fi  viata anosta, cu ritmul ei obisnuit; privesti valurile din interior si te lasi purtat de vant pe ape…Dintr-o data, Domnul iti porunceste sa vii la El, dar cum? Iesi din barca si simti valurile sub picioare. Daca privesti in jos (la imprejurari, glasuri..) incepi sa te scufunzi, realizezi ca nu poti merge astfel si te grabesti sa urci, sa te agati din nou de corabie (“putin credinciosilor, pentru ce va este frica?”).
Daca privesti inainte si auzi glasul care spune “Vino!”, atunci, prin credinta poti privi inainte si numai inainte (credinta este o incredere neclintita in lucrurile nevazute, dar nadajduite) si incepi sa pasesti catre glasul care te cheama, lasandu-te calauzit in intuneric, in timpul noptii tale, pe ape. Daca murmurul apelor este mai aproape de urechea ta, atunci vei asculta valul si te vei scufunda cu siguranta. Dar, daca asculti glasul care zice “veniti la Mine toti cei truditi si impovarati”, atunci, prin puterea credintei, vei alerga pe deasupra apelor. Cand apele se involbureaza sa nu-ti cauti corabia din nou (scaparea prin propriile mijloace), ci aminteste-ti ca nu esti singur in larg, iar limanul, desi nu pare, este aproape, dar acum nu-l poti vedea din cauza intunericului si cetii.
De cate ori nu ai inceput sa te temi de vantul care adesea sulfa prea tare, si, ca si Petru sa strigi “Doamne, scapa-ma!” si nu dupa mult timp, El, vazandu-ti slabiciunea si putina ta credinta ti-a “intins mana”, caci El este credincios, si nu va ingadui niciodata o ispita  care sa depaseasca puterea ta.
Dar, tocmai de aceea Domnul lasa si azi poate un val mai inalt, pentru a ne recunoaste neputinta si lipsurile. Si cate nu sunt…Dar, chiar aceste valuri ne calesc si, la o noua spumegare a marii vom avea o mai mare stabilitate, deoarece stim ca odinioara am fost ajutati sa nu cadem in adancul apei , atunci cand aceasta parea ca ne va acoperi.
Ce minunat ca exista Cineva care ne intinde mana si nu ne lasa sa cadem si sa ne inecam in deznadejdea noastra.
Si, fiind deci plini de incredere ca zorile se ivesc si ca tarmul este aproape, nu ne ramane decat sa coboram, cu mai mult curaj din barca in care acum stam, sau daca ne aflam deja in mijlocul marii dezlantuite, invaluiti de valuri, sa nu ne temem, ci mai degraba sa ne incredem pentru ca si marea are o limita; si daca totusi simtim ca nu mai putem inainta, sa strigam, pentru ca El este mai aproape decat credem noi, si va intinde mana, ne va apuca si ridica. Ne va aduce in corabie impreuna cu El pana ce vantul si marea se vor linisti. Dar, curand dupa aceea ne va chema din nou…Deci, stai pregatit pentru calatoria ce te asteapta. Si nu uita ca a iesi din corabie inseamna sa mergi cu Domnul Isus, a merge pe ape este posibil doar prin credinta, si desi este intuneric, totusi …curand se va face dimineata si vei ajunge la tinta promisa.