miercuri, 21 septembrie 2011

Este Dumnezeu departe?

Uneori simtim ca Dumnezeu este departe, sau nu-L simtim prin faptul ca nu-L vedem
intervinind cu nimic, sau credem ca suntem parasiti, desi avem cunostinta ca El totdeauna este acolo, indiferent ce s-ar intapla si ca nici un par nu cade fara stirea Sa, dar mai cu seama ceea ce ni se intampla noua acum.
Unde este Dumnezeu cand avem nevoie disperata de El? El este chiar acolo, este ajutorul care nu lipseste niciodata in nevoie.
Am reprodus mai jos o intamplare binecunoscuta in care:
„Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si…ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.”
Poate ca ne simtim lipsiti de putere, la capatul puterilor cum obisnuim sa zicem noi, lipsiti de sperante, chiar daca nu afisam in public asta, dar ne intrebam in sufletul nostru cat va mai dura, cand se va ivi dimineata si pentru noi.
Acelasi Dumnezeu care a mers  alaturi de tine atunci cand ai trecut prin bucurii sau necazuri, si astazi te poarta pe bratele Sale, chiar daca tu nu vezi decat propriile urme pe nisipul vietii tale. Atunci cand simti ca nici macar un pas nu mai poti face...intreaba-L si-ti va raspunde, si vei simti protectia bratelor Sale.

miercuri, 14 septembrie 2011

Cercetare

“Cerceteaza-ma Dumnezeule si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile!
Vezi daca sunt pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei!”(Psalm 139.23-24)
Si, daca vreau cercetare, asta inseamna ca mai intai sa identific ce lucruri rele si pacatoase sunt in mine. Ce idoli si-au facut loc in inima pe nebagare de seama? Cu ce este ea plina? Ce fel de comori am strans acolo? La ce tin mai mult? Cu ce imi petrec majoritatea timpului liber? La ce trebuie sa renunt?
Si, daca am gasit “lemn, fan, trestie” care vor arde la final, sa ma rog ca acestea sa fie acum arse (ganduri, obiceiuri, atitudini pacatoase sau care nu aduc slava lui Dumnezeu si care au imbracat o fatada frumoasa si nevinovata intre timp), pentru ca, la final sa nu fiu cantarit ca usor, ci sa ramana “aur, argint si pietre scumpe”, adica valorile demne de ceea ce ar trebui sa fiu eu.
Apoi, sa-L las pe Dumnezeu sa-mi vorbeasca. Nu este deajuns sa doresc sa fiu curat, ci pentru asta am nevoie sa inteleg ce vrea El sa-mi spuna. Cuvantul Sau este un foc mistuitor, o sabie cu doua taisuri care poate sa judece simtirile si gandurile inimii. Acest proces stiu ca este unul care doare, asa cum pomul trebuie curatit de crengile nefolositoare pentru a aduce si mai mult rod, la fel este si cu noi.
“Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti”
Netezeste calea Ta sub pasii mei! Condu-ma pe calea placuta Tie! Nu ma lasa prada deznadejdii, dezamagirii si  atacurilor celui rau! Cel rau a venit si nu m-a gasit in veghere si cu armele sus. Dar, “armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile”(2 Corinteni 10.4). Invata-ne, Doamne, sa le stapanim si sa le folosim cu intelepciune!
“Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!”(Psalm 51.10)
Multumesc!

joi, 8 septembrie 2011

De ce sa mai cred

El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.”(Romani 4.20-21)
Prin credinta, Avraam a biruit si a vazut implinirea promisiunii lui Dumnezeu in viata sa. Uneori pare absurd sa nadajduiesti in lucruri despre care cei din jur ar zice ca este imposibil.
Fiecare avem un vis sau mai multe. Dar, sa nu uitam ca marile schimbari, reforme si chiar razboiae care au modificat insusi cursul istoriei au pornit efectiv de la lucruri mici, un ideal, un vis ce mai apoi s-a materializat si a produs mari transformari.
Dar, nu este de ajuns sa speri, sa doresti ceva, trebuie sa crezi, dar fara a te indoi: “Cel ce se indoieste seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo. Un astfel de om sa nu se astepte sa primeasca ceva de la Domnul.”(Iacov 1.6-7)
Sa fim atenti si la asteptarile noastre. Sunt ele in acord cu voia lui Dumnezeu? Tintesc ele spre sfintirea vietii noastre? Sau spre implinirea vremelnica a propriilor nevoi? Cat de mult L-am implicat pe Dumnezeu in aceste lucruri?
“Credinta” si “deplina incredintare”- sunt termenii care il definesc pe Avraam in relatia sa cu Dumnezeu. Nu ca el nu s-ar fi intrebat oare cand sau de ce intarzie? Dar, a crezut, dincolo de aceste bariere care-i punea la incercare credinta.
Daca ai primit de la Dumnezeu o fagaduinta si ti se pare ca nu o vezi implinindu-se, asteapta, cu increderea ca El ce fagaduieste poate sa si implineasca, insa la timpul hotarat de El.