Purtator al crucii

      Când un om este chemat la Domnul Isus, ca sa-L urmeze, El îl invită astfel : “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze.”(Matei 16.24)
Purtarea crucii în fiecare zi constituie obiectul chemării Domnului. “Cine nu-şi ia crucea şi nu  vine după Mine, nu este vrednic de Mine.”(Matei 10.38)
Ceea ce este mângâietor pentru noi este faptul că nu suntem nevoiţi să purtăm crucea singuri. Domnul ne ajută, ne dă putere, şi prin Duhul Său ne mângâie şi ne întăreşte, prin Cuvânt. El, care a purtat pe cruce vina păcatelor noastre nu ne va lăsa să cădem sub o povara prea grea şi, chiar dacă “prigoniţi, dar nu părăsiţi, trântiţi jos, dar nu omorâţi.”( 2 Corinteni 4.9)
Crucea deci presupune neapărat şi răstignirea, ea este obiectul răstignirii (îngenuncherea eului, zdrobirea voinţei omeneşti, supunerea în ascultare de voia Domnului). “Ştim bine că omul nostru cel vechi  a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui în aşa fel să nu mai  fim robi păcatului.”(Romani 6.6)
“Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească.”
  Crucea este intersecţia dintre voinţa omului şi voia lui Dumnezeu.
“Eu locuiesc în locurile înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi  smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.”(Isaia 57.15) Zdrobirea voinţei pe cruce este necesară pentru ca Hristos să locuiască în noi, iar nu eul nostru şi să ne facă astfel o făptură nouă, în Domnul.
Nici împlinirea poruncilor sau a altor învăţături nu au vreun folos pentru câştigarea vieţii veşnice. „Un singur lucru” doreşte Domnul şi îl spune tânărului bogat, privindu-l ţintă, şi iubindu-l: „Îţi lipseşte un lucru: du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”(Marcu 10.21)
 Crucea implică renunţarea totală la sine, la ceea ce crezi că ai mai scump pe acest pământ. Tânărul bogat, căruia i-a vobit Isus, datorită bogăţiilor sale de pe pământ a renunţat la cruce, deoarece a înţeles că asta presupunea despărţirea de tot ceea ce agonisise. O inimă plină de lucrurile lumii nu poate accepta comoara nepreţuită a lui Dumnezeu (viaţa veşnică) deoarece crucea aduce durere, ruşine, teamă, suferinţă, adică spini. Dar, o inimă curăţită de aceste lucruri prin puterea lui Dumnezeu acceptă sacrificiul pentru că a înţeles că Altul este Cel care are drept asupra ei şi îşi pune la dispoziţie toate resursele în scopul atingerii voiei Domnului „lăsându-se călăuzită pe un „drum necunoscut” în speranţa că Domnul va preface întunericul în lumină.”(Isaia 42.16)
„Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.”(Romani 12.1)
A purta crucea înseamnă a te lăsa modelat de Dumnezeu prin uneltele Sale şi cuptorul Său, pentru ca El să curăţească tot răul, să te dezbrace de omul cel vechi şi să te umple de plinătatea Sa, pentru ca Hristos să locuiască „din belşug” în tine, prin credinţă.
A sta lângă cruce sau a o privi doar, nu produce nici o schimbare, ci doar a urca pe ea şi a fi răstignit acolo, iar aceasta în fiecare zi, independent. Şi atunci, legat de ”picioare” nu mai poţi să umbli pe căile dorite de tine ca să-ţi „alunece paşii”(Psalm 73.2), şi legat de mâini nu mai lucrezi după planurile tale. Astfel deci, având mâinile şi picioarele străpunse, lipsit de propriile puteri, te abandonezi în mâinile Celui care doreşte să-ţi călăuzească viaţa, să te dezlege de legăturile robiei, pentru a te aduce la o viaţă nouă trăită pentru Hristos. Astfel dar, să poţi spune cu toată fiinţa: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc.. dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”(Galateni 2.20)