marți, 21 iunie 2011

Crucea în viaţa de creştin

Crucea - o putem intâlni adesea şi în multe împrejurări: deasupra mormintelor, în biserici, în cărţi sau purtată ca obiect de podoabă, sau unul de comerţ, oricum este un semn religios venerat de mulţi. Dar, de unde a pornit această importanţă  deosebită acordată crucii?

Valoarea însemnată a crucii îsi are însă originea în “Crucea de pe Golgota”, pe care a fost crucificat Domnul şi Mântuitorului lumii, Isus Hristos. Dar, cuvântul cruce capătă o nouă semnificaţie în contextul Noului Testament, atunci când Domnul Isus şi apostolii vorbesc despre ea.
Pentru creştini crucea înseamnă izbăvirea de sub puterea păcatului, iertarea şi primirea unui nume nou: acela de “copil al lui Dumnezeu”.
De aceea, “Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit ruşinea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.(Evrei 12.2)
“La înfăţisare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultator până la moarte, şi încă moarte de cruce.”(Filipeni 2.8)
Dacă noi suferim crucea pentru propriile noastre păcate, trebuie să ştim  că Domnul a suferit-o pentru păcatele noastre, El, pentru iertarea şi răscumpărarea noastră “Hristos ne-a răscumparat din blestemul Legii, făcându-se blestem pentru noi- fiindcă este scris “Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa că, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.”(Galateni 3.13,14)
Noi suntem chemaţi deci să “privim” la El şi să-I urmăm exemplul, dacă într-adevăr suntem adevăraţi creştini; şi nu ne putem împotrivi crucii alese de El pentru noi. Ştim însă că, după ea va urma binecuvântarea şi cununa de slavă.
Dacă Domnul Isus a acceptat în smerenie şi ascultare voia Tatălui Său şi S-a jertfit pentru păcatele multora, El , Cel fără de păcat, cu atât mai mult noi, care meritam cu mult decât atât ar trebui să ne ducem crucea fără tânguire sau cârtire deoarece noi avem privilegiul acela că Domnul ne-o pregăteşte pentru fiecare după puterea pe care o avem, astfel încât nu va fi mai grea decat am putea suporta noi. Ce binecuvântare! “Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui sa fiţi ispitiţi peste puterile noastre, ci împreună cu ispita a pregatit şi mjlocul să ieşiţi din ea ca s-o puteţi răbda.”(1 Corinteni 10.13 ) Stiu ca unii ma vor contrazice, dar eu vreau sa cred doar ceea ce este scris.
 Pentru credincios, crucea trebuie sa fie o pricină de laudă “ În ce mă priveşte, departe de mine gândul  să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume”.(Galteni 6.14)  Deci, crucea presupune durere (“răstignire”); este vorba de crucificarea eului cu poftele sale.
“Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre.”( Romani 12.2)
”Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.”( Ioan 17.15)
 Deci, după crucificare, lucrurile lumii nu mai prezintă acelasi interes: “ Nu vă strângeţi comori pe pământ, ci strângeţi-vă comori în cer.”(Matei 6.19-20)
Pavel scrie:”Hristos m-a trimis…să propovăduiesc Evanghelia nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi care suntem pe calea mântuirii este puterea lui Dumnezeu.”(1 Corinteni 1.17-18)
Crucea lui Hristos este obiectul propovăduirii Apostolului, esenţa Evangheliei, despre ea nu se poate vorbi decât folosind “o vorbire duhovnicească”, şi nu cu lucruri învăţate spuse de nişte buni oratori. ”Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”(1 Corinteni 2.13) Dar, omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc dimpotrivă poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”( Corinteni 12.14-15)
Crucea Domnului Isus, prin sângele care s-a scurs pe ea este un simbol al împăcării cu Dumnezeu a omului care a pierdut prin păcat, relaţia sa cu Cel care l-a creat. Deci, rezultatul crucii Domnului este iertarea păcatelor şi darul lui Dumnezeu nepreţuit “mântuirea sufletului”, prin credinţa în Fiul Său răstignit şi înviat. “El a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”(Efeseni 2.16) “Căci Dumnezeu a  vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine, prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.”(Coloseni 1.19-20)
“Căci, întrucât lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.”(1 Corinteni 1.21)
                                                                 -   va urma  -

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta