vineri, 31 decembrie 2010

Inca un an

La fiecare sfarsit de an obisnuiesc sa trec in revista evenimentele importante care s-au petrecut in anul care tocmai sta sa plece. Si, pentru a nu omite vreunul important imi redeschid jurnalul. Va provoc cu acest prilej pe toti cei care inca nu aveti un jurnal personal sa va faceti urgent unul incepand cu anul care urmeaza. Este un lucru absolut necesar. Si privesc la dorintele si rugaciunile mele de la inceputul anului precedent si constat in ce masura s-au implinit in acest an. Da, au fost multe impliniri, dar intr-un mod cu totul neasteptat, un mod original, asa cum numai un Dumnezeu atotcunoscator, un Dumnezeu al minunilor poate realiza. Dar, sunt multe alte lucruri care isi asteapta implinirea. Stiu, ca trebuie sa avem rabdare, “toate isi au vremea lor, si orice lucru de sub ceruri isi are ceasul lui”.
Dorinte vechi si dorinte noi… ale caror implinire este dulce sufletului nostru. Domnul le poate implini, doar daca sunt in acord cu voia Sa.
“Indrazneala pe care o avem la El este ca daca cerem ceva dupa voia Lui, El ne asculta.” (1 Ioan 5.14)
In acelasi timp este si un moment al promisiunilor catre Domnul nostru, sa fim atenti ce spune cuvantul Sau in aceasta privinta: “Nu te grabi sa deschizi gura, si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu; caci Dumnezeu este in cer, si tu pe pamant, de aceea sa nu spui vorbe multe.
Daca ai facut o juruinta lui Dumnezeu, nu zabovi s-o implinesti, caci Lui nu-I plac cei fara minte; de aceea implineste juruinta, pe care ai facut-o. Mai bine sa nu faci nici o juruinta, decat sa faci o juruinta si sa n-o implinesti.”(Ecles. 5.2,4,5)

Dorinta cea mai mare a noastra, a tuturora sa fie aceea de a ramane langa Dumnezeu, cat mai aproape de El, indiferent de ceea ce ne va rezerva viitorul. Sa aveti un An binecuvantat!

miercuri, 29 decembrie 2010

Cuvantul Sfintei Scripturi

Pe masura ce incep sa-l descopar mai mult imi dau seama ca nu-l cunosc mai deloc si simt nevoia de a explora tot mai mult aceasta Carte care a schimbat si schimba vieti.
Sa ne indragostim de acest Cuvant, care zilnic sa ne fie hrana pentru suflet. Fara de el, omul dinlauntru slabeste. Haidem sa-l cunoastem tot mai profund si pe masura ce inaintam in aceasta cunoastere sa trecem de la lucruri incepatoare spre maturitate spirituala, la fel cum un copilas trece de la lapte la hrana tare, la fel este si in viata de credinta, asa cum Pavel ne spune:”Si oricine nu se hraneste decat cu lapte, nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul.”(Evrei 5.13,14)
 “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.”(2 Timotei 3. 16,17)
O iubesc eu indeajuns? Apelez la ea intotdeauna, in fiecare zi, sau numai atunci cand imi este greu?
Abraham Lincoln a spus: ”Eu cred ca Biblia este cel mai mare dar dat vreodata omului. Tot ce e bun, de la Mantuitorul lumii, ne este dat prin intermediul acestei Carti.”
Ce comoara de mare pret avem. Au fost vremuri in care a fost asa de pretuita si iubita  in timpul persecutiei, atunci cand, a avea o biblie in casa insemna un mare risc. Acum exista pretutindeni, cel putin  la noi in tara, dar nu mai este la fel de iubita. De ce ? Pentru ca alte comori i-au luat locul in inima oamenilor. Oare este nevoie neaparata de persecutie in randul crestinilor ca sa ajungem sa pretuim scrisoarea lasata de Dumnezeu pe pamant, mesajul Sau de  dragoste pentru noi?
Urmeaza un an nou, si cred ca cel mai frumos este sa luam decizia s-o citim in fiecare zi, mai mult decat am facut-o pana acum; exista programe de citire a Bibliei pentru fiecare zi. Recunosc ca nu am putut tine pasul in acest an, desi mi-am propus, dar nu cred ca este importanta cantitatea, ci cat de mult am aplicat din ceea ce am citit; nu de cate ori am trecut noi prin Biblie, ci de cate ori ea a trecut prin noi.
Domnul sa ne intareasca pasii in Cuvantul Sau care este viu si care ramane in vesnicie. Cuvantul Sau sa ramana in noi toti si sa simtim foame si sete dupa El.

Cantecul de mai jos cred ca exprima mai bine tot ceea ce am vrut eu sa spun in scurte cuvinte. Puteti sa inchideti ochiii si sa va lasati patrunsi de mesajul sau.

duminică, 26 decembrie 2010

Ce face diferenta

Am ales doua cazuri diferite, pe care le-am intalnit in aceste zile.
Primul este cel al unei doamne care mi-a fost profesor, care m-a simpatizat si la care am tinut mult. La inceputul anului, fiul ei a decedat intr-un accident stupid. Lovitura a fost foarte grea pentru mama care nu a putut accepta realitatea. Timpul a trecut si gandul ei se indreapta tot la tanarul decedat, motiv pentru care a intrat intr-o stare  depresiva. M-a durut pentru ca nu ma asteptam sa-mi refuze vizita pe care o planificasem de curand. Un om plin de idei care altadata avea mari sperante cu privire la viitor s-a izolat si nu poate depasi criticul moment. Ceea ce ma doare este faptul ca nu doreste nici comunicarea, pentru ca astfel i-ar fi mai usor.
Cel de-al doilea caz este cel al unei mame al carei fiu, pe care de 12 ani il ingrijeste pentru ca nu poate vorbi si nici nu se poate deplasa, se afla la spital, la terapie intensiva; acum, de Craciun, mama se afla la patul copilului asteptand sa-l vada deschizand poate ochiii. Medicii nu-i mai dau nici o sansa. L-am vazut. Este foarte slabit. Deosebirea fata de primul caz este faptul ca aceasta mama si-a incredintat sorta copilului ei in mana Domnului. Acolo, spunea ea, in fiecare zi mor cativa copii. Atmosfera este de cosmar. Ceea ce m-a uimit este optimismul si credinta cu care lupta aceasta femeie. Ea inca mai spera ca-si va aduce copilul acasa desi stie ca viata lui nu va mai dura chiar daca acum va scapa. S-a impacat cu idea ca fiul ei mai devreme sau mai tarziu va pleca. Foarte probabil chiar in aceste zile. Vorbea despre aceste lucruri cu seninatate, desi puteam observa cu usurinta lacrimile care ii umezeau frecvent ochiii. Mare este puterea lui Dumnezeu care-i intareste pe cei care-I apartin. Da, El da putere celor ce se incred in el.
Ambele cazuri sunt deosebit de grele. Diferenta o face insa increderea si nadejdea in Dumnezeu.
Este adevarat ca oamenii sufera diferit, unul mai sensibil decat altul, dar fara nedejdea puternica in Dumnezeu, “daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii.”(1 Corinteni 15.19)
Este foarte greu pentru acela care nu poate accepta destinul asa cum i-a fost hotarat. Oamenii fara nadejde in Dumnezeu ajung de cele mai multe ori la disperare. In fata crizei sa ramai pe pozitie, sa nu-ti pierzi cumpatul, sa nu disperi cum ar face ceilalti... Si nu ma refer la indiferenta sau nepasare.
Trebuie sa fim constienti ca suntem trecatori. Este foarte important sa fim pregatiti pentru intalnirea cu Dumnezeul nostru in orice moment, dar si pentru pierderea celor dragi; altfel axa sufletului se poate rupe si foarte usor putem ceda psihic si emotional.
Numai o credinta statornica si o nadejde puternica pot face fata acestor situatii. Asadar, diferenta o face: credinta, care este tot darul lui Dumnezeu si prezenta Sa in noi.
Induram in viata temeri si griji de zece ori mai multe decat este nevoie atunci cand nu ne bizuim suficient pe fagaduintele lui Dumnezeu. In cea mai intunecoasa noapte a intristarii, privirea la Domnul Isus lumineaza cerul negru. Ingrijorarea nearuncata asupra Domnului iti macina puterile. El face rana, si tot El o leaga.
Nu pot decat sa ma rog pentru ambele cazuri.  Am ales sa le prezint pentru ca m-am izbit de ele chiar in aceste zile. Sunt de compatimit. Le-am adus inaintea Domnului. Stiu ca sunt multe altele asemanatoare. Rugati-va si voi, mai ales daca mai cunoasteti si altele. Puteam fi oricare in locul lor.

miercuri, 22 decembrie 2010

Se apropie Sarbatoarea

Cu gandul la Craciun, foarte multi isi imagineaza o poveste frumos ilustrata prin imagini din felicitari, icoane, etc. Dar, realitatea a fost alta. Vizita lui Dumnezeu pe pamant a inceput intr-un grajd, fara servitori si fara alt loc care sa serveasca de culcus Imparatului abia nascut decat o iesle.
Lucrarile de arta plastica imaginand Craciunul reprezinta familia lui Isus infatisand o Marie senina, primind cuvintele Bunei-Vestiri ca pe o mare binecuvantare. Evanghelistul Luca insa ne spune cu totul altceva. Maria a fost “foarte tulburata” si infricosata la aparitia ingerului, iar cand acesta rosteste cuvintele sublime cu privire la Fiul Celui Prea Inalt a carui Imparatie va dainui vesnic, Maria se gandeste la ceva mult mai pamantesc: “eu nu stiu de barbat!”
Ma deranjeaza atunci cand accentul cade pe locul petrecerii acestui eveniment si resursele care se folosesc in acest scop; ma indigna ceea ce a ajuns sa fie aceasta sarbatoare, o petrecere banala; insasi denumirea deviata de la Nasterea Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu la termenul Craciun. Multi copii nu stiu ce inseamna Craciunul, il cunosc doar pe mos craciun. Se simte desfiintarea sacralitatii acestei sarbatori.
Ce inseamna Craciun pentru tine? Colinde, serbare la biserica, mos Craciun cu daruri sau impodobirea casei? Nu zic ca aceste lucruri nu ar fi bune, dar totusi  nu vi se pare ca a devenit o sărbătoare prea comercială şi lipsită de semnificaţie? Privim prea mult la atmosfera in loc sa privim in inima, oare ce ar dori Sarbatoritul nostru, de ziua Sa, sa facem noi?
Opriti-va putin din alergare si retrageti-va meditand la dragostea lui Dumnezeu care a facut posibila venirea pe lume a Fiului Sau. Daca nu ar fi fost ea nu ne-am mai fi bucurat nici de Sarbatoare, nici de iertare, nici de mantuire, nici de vesnicie. Luati-va timp cu El. Cred ca este tot ceea ce putem face de ziua Sa si sa-I multumim pentu toate.
Nu-i mai mare bucurie ca cea de a darui, de a surprinde pe cineva prin darul tau. Este o bucurie ce o intrece cu mult pe aceea pe care o simti primind un cadou.  Dumnezeu Insusi ne-a facut cel mai frumos dar pe care in aceste zile Il sarbatorim. Chiar daca nu putem face prea multe bucurii, totusi, cu cat mai multe cu atat vom fi mai bogati si impliniti sufleteste.
Doresc ca toti sa va bucurati de aceasta mare Sarbatoare, de evenimentul care a impartit istoria si chiar calendarul nostru in doua. Fiti binecuvantati!

vineri, 17 decembrie 2010

joi, 16 decembrie 2010

Un nou inceput


Pentru mine astazi a inceput o noua etapa in viata. Este o vreme la care am visat, pe care mi-am dorit-o, dar totodata este un necunoscut, cu oameni, lucruri si locuri noi. Este un inceput. Am simtit emotia ca un scolar ce paseste pentru prima data intr-un loc care va deveni pentru o vreme un nou locas in care mai are multe de invatat. Un viitor necunoscut. Bine ca este necunoscut, altfel , daca am stii totul mai dinainte ar fi mai greu, caci ne-am teme de necaz mai mult si nu am mai gusta nici surpriza bucuriei. Timp indelungat, precedat de rugaciune, asteptari, usi inchise. As fi putut sa ma grabesc, asa cum mi se sugera, nu am facut-o. Dar, cand am facut-o m-am lovit de ziduri pentru ca nu era inca gata poarta pe care El o voia pentru mine. Si am mai asteptat, nu a fost usor, si cand sa zic ca totul s-a sfarsit si cerul s-a inseninat a venit furtuna. Dar, in acelasi timp era o usa pe care nu prea am bagat-o de seama. Am iesit de pe o alta ca sa intru pe ea. Era ceea ce Domnul avea in plan pentru mine.
De multe ori m-am vazut in viata lui Avraam, comparandu-mi putin destinul cu evenimente petrecute in viata sa.
“Prin credinta, cand a fost chemat sa plece intr-un loc pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat fara sa stie unde se duce.”(Evrei 11.8) A trebuit sa plec desi “campia Iordanului” parea mai frumoasa si mai buna de locuit in ochii mei, totusi Domnul planuise pentru mine un “Canaan” dar nu cel inchipuit de mine.
Sunt un vas slab, dar am un Dumnezeu mare. Imi doresc sa fiu o mireasma oriunde ma va trimite El.“Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine.”(Psalm 40.5)

Daca doresti sa stii ce poate face Dumnezeu, uita-te la ce a facut pentru tine si vei fi mai increzator in viitorul tau. Dupa ce ai avut sentimentul ca ai asteptat o vesnicie, vei vedea ca dintr-o data El misca lucrurile. Daca nu esti pregatit, pierzi urmatoarea usa deschisa, urmatoarea idee sau relatie de prietenie pe care o are pentru tine. Trebuie sa fii sensibil la vocea Lui si sa traiesti in asteptare. Poate ca El se pregateste chiar acum sa-ti deschida niste usi - asigura-te ca vei fii pregatit cand o va face.

marți, 14 decembrie 2010

Atat de mic

Privesc cat de mici suntem, daca ne-am vedea si noi limitele… Mi-as dori multe sa fac, dar acum sunt asa de limitata.
O simpla privire din avion sau de pe un munte inalt  este de ajuns pentru a vedea cat de neinsemnati suntem, de parca nici nu am exista. Si ma gandesc, ce merit avem noi ca suntem asa de iubiti de Dumnezeu. Cum se pleaca El spre noi..Oh, daca ar fi un om cu siguranta nu i-ar pasa. Ce intelepciune sa creeze Pamantul in acest Univers, ce lucrari minunate!
Oare cum gandeste El cand ne vede cum ne zbatem si alergam toata ziua? Pana la urma, ce este omul ca sa Te gandesti, Doamne, la el? Este lutul, care uneori priveste spre Olar si-L intreaba "de ce"  fara sa aiba rabdare pentru a vedea la sfarsit  o lucrare frumoasa care in lipsa chinului suferit ar fi ramas pentru totdeauna un bulgare de lut sters si lipsit de personalitate..Omul, caruia i se pare ca a ajuns culmi de neatins, si cand colo uita ca viata sa nu-i decat un abur ce se arata putintel si apoi piere.
Este bine sa avem o imagine potrivita cu ceea ce suntem. Nimeni “sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine”(Romani 12.3)
Ajuta-ma sa ma smeresc mai mult, sa calc pe urmele Tale! Doamne, sunt atat de mica!

vineri, 10 decembrie 2010

Tanar si crestin

Tineretea…Este varsta care se potriveste cu visele ce nu se mai sfarsesc, cu dinamismul si energia, curajul sau timiditatea, dorinta de exprimare, doruri tradate sau neimpartasite, aventura… Toate acestea nu vor fi traite cu folos daca nu  cunosti pe Acela care a oferit omenirii aceasta etapa frumoasa de viata.
“Bucura-te, tinere, in tineretea ta, fii cu inima vesela cat esti tanar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata. Goneste orice necaz din inima ta, si departeaza raul din trupul tau; caci tineretea si zorile vietii sunt trecatoare. Dar adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale, pana nu vin zilele cele rele si anii cand vei zice: “Nu gasesc nici o placere in ei,… pana nu se intoarce tarana in pamant cum a fost, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”(Eclesiastul 11.9,10; 12.1,7)
Am auzit tineri care spun “ma voi ocupa la batranete cu aceste lucruri despre Dumnezeu”.
Viata multor tineri este condusa de deviza “Traieste-ti clipa” . Tinerii se ascund de judecata, desi ceva in interiorul lor le spune ca ea va veni. De unde stii cand iti va sosi clipa? De unde ai certitudinea ca vei trai pana la 50-80 ani? Usa harului nu va fi deschisa totdeauna si poate atunci va fi prea tarziu… Azi, cand inca mai e har si ai auzit cuvantul care spune “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile”(Evr. 3.7) cheama-L in inima ta si dupa ce-L vei gasi, traieste-ti viata dupa Cuvantul Sau.
Cum este privit tanarul crestin in societatea contemporana? Umil, cu capul plecat? Nu-i inteleg pe aceia care cred ca a fi crestin inseamna sa-ti inchizi orizontul. Nu te vei mai intalni cu acesti ani.. Este adevarat ca nu ne vom mai intalni cu anii tineretii..dar viata crestinului tanar o vad ca pe o viata de biruinta, macar ca in ochii multora el va parea ciudat.(“suntem priviti ca niste intristati, si totdeauna suntem veseli”)(2 Corinteni 6.10)
Chiar daca “intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui”( Faceri 8.21) totusi tineretea este o varsta frumoasa. Merita a fi pretuita, daca o traiesti cum se cuvine. Sa nu uiti:
“Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea, ci fii o pilda pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatie.”(1 Timotei 4.12)
 “Cum isi va tinea tanarul curata cararea?
-Indreptandu-se dupa Cuvantul Tau.”(Psalm 119.9)
Vrem sa nu, pe zi ce trece inaintam in varsta, dar nu asta conteaza “ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru dinlauntru se innoieste din zi in zi.”(2 Corinteni 4.16)
Sa ramaneti tineri mereu, dar mai cu seama crestini!

Marius Livanu-Tinerete

marți, 7 decembrie 2010

Ma aflu pe drumul ales de Dumnezeu?

             Nu de putine ori mi-am pus aceasta intrebare. Cel putin, in ultimul timp destul de frecvent.
Imi doresc sa fiu in voia Sa si nu as vrea sa gresesc urmandu-mi propriul drum, adica un drum croit de mine. Si nu ma refer la o cale buna sau rea, ci la implicatiile pe care le poate avea alegerea unui drum in viata prin luarea unor decizii.  Si oridecateori urmeaza sa iau o decizie importanta pentru viata mea, Il intreb pe Domnul. Desigur ca de cele mai multe ori nu gasesc un raspuns imediat. Si nu e usor.
Cum as putea cunoaste daca acesta este drumul pe care El ma vrea?  Iata cateva repere pe care mi le-am luat, poate va vor ajuta si pe voi:
·        Ascultarea de Cuvantul Sfintei Scripturi (citind, meditand si avand o relatie personala vie si ZILNICA cu Acela pe care Il numim Tata din ceruri. Aplicand Cuvantul Sau in viata noastra, si El se va implica in problemele noastre;
·        Rugaciunea inaintea luarii unei hotarari (“Doamne, calauzeste-ma pe calea placuta Tie. Netezeste calea Ta sub pasii mei.”)(Psalm 5.8) 
·        Sa luam in considerare si parerile oamenilor maturi spiritual;
·        Daca nu stim incotro, mai asteptam pana primim un raspuns. Fiecaruia Domnul ii vorbeste intr-un mod personal: fie prin oameni, circumstante, necazuri sau bucurii, etc
“Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul Ii indreapta pasii”(Proverbe 16.9)
·        Daca inca nu suntem siguri si nu-I auzim inca vocea ne vom ruga ca, daca este o alegere a noastra, iar nu dupa voia Sa, daca noi fortam lucrurile in acea directie, atunci sa fim impiedicati, opriti, astfel intelegand ca acea directie nu este potrivita cu drumul nostru ales de El.
Dumnezeu, in cazul meu, de multe ori intervine in ultima clipa. Ma lasa sa astept chiar vreme indelungata pana ce pare ca s-au epuizat toate resursele…si apare cu solutia salvatoare abia in ultimul ceas.
De multe ori mi-as fi dorit sa stiu clar care este voia Sa cu privire la mine in multe privinte. Nu am inteles clar de la inceput, dar am primit  fagaduinta ca: “urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice: “Iata drumul, mergeti pe el!” cand veti voi sa va mai abateti la dreapta sau la stanga.”(Isaia 30.21)
Atunci cand te stii pe drumul pe care El te vrea, in inima troneaza pacea; este liniste chiar daca in exterior exista tulburare.  Este asa de bine sa simti incredintarea ca te afli acolo unde El doreste sa fii!

vineri, 3 decembrie 2010

Cum reactionezi in fata esecului?

Am pierdut! Nu a fost usor sa pierd. Nu ma asteptam la acest lucru, desi credeam ca orice este posibil. Si totusi, nu-i totul pierdut, se mai poate face ceva. Incerc sa ma reculeg. De ce sa ma tulbure gandul acesta al esecului? Nu, voi merge inainte. Cu siguranta ca nu a trebuit acum, dar mai exista posibilitatea de a repara, de a porni din nou la drum.
Sentimentul infrangerii … nu este usor sa il domin, dar de ce sa privesc mereu in urma la ce s-a intamplat? Data viitoare va fi bine. Nu vreau sa ma las doborata de intristare, voi continua sa sper fara sa ma mai concentrez asupra trecutului. Daca nu ratezi, nu vei invata sa fii mai bun data viitoare si nu vei gusta din plin biruinta.
Ce am invatat? Este foarte important sa invatam ceva din orice esec. Am invatat ca daca as fi primit totul asa cum imi doream eu :
-        as fi crezut ca prin intelepciunea si puterea mea am reusit;
-        nu as mai fi simtit rabdarea si remodelarea caracterului meu;
-        nu as mai fi avut parte de o noua etapa a cresterii in credinta;
-        nu as mai avea abilitatea de a-l mangaia pe acela care va trece printr-o situatie asemanatoare;
-        nu as mai fi cunoscut puterea ridicarii din groapa esecului;
Si nu… as mai fi scris aceste randuri.
Si atunci, ce-mi ramane? Sa-I multumesc Domnului ca asa a gasit El cu cale pentru ca “Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale.”(Psalm 119.71)
Ma gandesc la atitudinea lui Iov in fata unor pierderi majore, cum as fi reactionat atunci, daca pentru niste lucruri cu mult mai putin importante m-as supara? Am fi putut noi sa afirmam cu tarie: “Domnul a dat, si Domnul a luat,-binecuvantat fie Numele Domnului”(Iov 1.21)??