marți, 30 noiembrie 2010

Ca sa devii paine…

Am studiat un lucru ce mi s-a parut a fi interesant, o comparatie foarte sugestiva la care bine facem daca luam aminte. Este vorba despre procesul de obtinere al painii si implicatiile lui in viata crestina. La inceput este nevoie doar de o samanta integra, sanatoasa [“Semanatorul a iesit sa semene samanta”, iar “samanta este Cuvantul lui Dumnezeu”(Luca 8.11)]. Apoi, trebuie sa existe un pamant roditor pentru a obtine o recolta bogata [“a crescut si a dat rod insutit”(Luca 8.8); “aceia care, dupa ce au auzit Cuvantul, il tin intr-o inima buna si curata si fac roada in rabdare”(Luca 8.15)]. Dar, abia dupa ce grauntele moare, aduce roada. Omul vechi trebuie sa moara pentru a renaste [“nascuti din nou nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu”(1 Petru 1.23). Apoi, “fie ca doarme noaptea, fie ca sta treaz ziua, samanta incolteste si creste fara sa stie el cum”(Marcu 4.27). Si “cresteti in harul si cunostinta Domnului”(2 Petru 3.18)]. Pentru a creste, samanta trebuie sa fie udata ( cu “Apa vietii”, iar “celui ce-i este sete sa vina si sa bea”). Peste ea vin  ploile, apoi vine caldura si soarele care o ajuta sa ajunga la maturitate. Iar cand roada este coapta, se arunca secera, cand “graul si neghina” vor fi smulse si separate. De obicei procesul culegerii roadei doare (“roadele neprihanirii”). Boabele sunt alese, selectate, curatate (“multi vor fi curatiti, albiti si lamuriti”(Daniel 12.10),”va voi stopi cu apa curata si veti fi curati”(Ezech. 36.25).  Rodul este spalat [“cu trupul spalat de o apa curata”(Evrei 10.22) “prin spalarea nasterii din nou”(Tit 3.5)], iar invelisul exterior este adesea indepartat pentru a obtine o faina de calitate superioara (“dezbracarea de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare”). De observat ca procesul se petrece treptat, nu dintr-o data (lepadarea de sine, de lucrurile firesti treptat, unul cate unul). Boabele urmeaza a fi macinate, faina cernuta, reziduul ramas indepartat (alte lucruri nefolositoere cresterii). Procesul nu s-a terminat inca. Continua cu prepararea aluatului folosind si un agent de crestere (inviorari ale sufletului prin experiente impartasite, minuni traite, pasuni verzi si ape de odihna). Acesta impreuna cu apa vor ajuta la cresterea aluatului (dar, atentie la aluaturile straine, lipsite de “Apa vietii”). Urmeaza un timp de repaus dupa o framantare indelungata, timp in care are loc cresterea (in cunostinta, in credinta, in partasie, de multe ori in absenta multimii sau in pustie). Dupa aceasta perioada se aduce in cuptor unde se va tine pana la coacere, la o temperatura si pe o durata atent urmarite. Coacerea se face la foc potrivit, mai mare sau mai mic, pentru a fi patrunsa la interior, dar nu arsa. (“Daca vei trece prin foc, nu te va arde”). Din cand in cand brutarul mai deschide cuptorul (vreme de racorire) sa vada daca este gata, apoi o incearca si daca nu este bine coapta o mai lasa, eventual mai creste temperatura spre sfarsit (“a pregatit impreuna cu ispita si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”). In cuptor au stat si cei trei prieteni ai lui Daniel, dar Domnul i-a tinut un timp acolo pentru a fi marturie “si nici macar miros de foc nu se prinsese de ei”(Dan. 3.27). “Cuptorul lamureste aurul”(Prov. 17.3). Si dupa ce este gata, va fi scoasa din cuptor, cand miroase foarte tare…se lasa sa se raceasca putin dupa care este numai buna de consum.
Mirosul painii calde, in sens spiritual vorbind, atrage simtirea, privirea, spre Cel care este Painea vietii ce S-a coborat din cer ca sa dea lumii viata si sa sature orice suflet flamand. Ne hranim cu faramituri, nu putem gusta direct din Paine, ci trebuie mai intai sa o rupem, apoi s-o mancam. Ce face ea? Ne satura, ne da putere si pornim mai departe la drumul ce ne asteapta.
Pentru a creste si a ne maturiza spiritual avem nevoie de “painea care intareste inima”(Psalm 104.15).
Din ea trebuie sa imparti si saracului, si vrajmasului si celui flamand.[“Omul milostiv..da saracului din painea lui”(Prov. 22.9) “imparte painea cu cel flamand”(Isaia 58.7) “daca este flamand vrajmasul tau, da-i paine sa manance”(Prov. 25.21)
Si, pentru ca Domnul a anuntat ca “va voi trimite foame in tara, nu foame de paine, nici sete de apa, ci foame si sete dupa auzirea cuvintelor Domnului”(Amos 8.11), de aceea “arunca-ti painea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi”(Ecles. 11.1).
Atunci cand vei fi plin de Painea vietii, vei putea fi si tu paine pentru altii.
“Gustati si vedeti ce bun este Domnul!”(Ps. 34.8), Painea vietii, caci cine vine la El nu va flamanzi niciodata, si numai astfel vom fi si noi o paine calda pentru cei de langa noi “raspandind prin noi, in orice loc, mireasma cunostintei Lui” (2 Corinteni 2.14).

3 comentarii:

  1. foarte frumos... Domnul sa te binecuvinteze ma bucur ca ti-a placut poezia eceeia si mie mia placut cand am auzit-o:d

    RăspundețiȘtergere
  2. ce frumos ai scris, ai dreptate in tot ce ai scris.Sa ne ajute El, ca sa putem deveni intr-adevar paine... Amin.Gby

    RăspundețiȘtergere
  3. ma bucur ca mai sunt oameni care face ce ai facut tu....Domnul sa te binecuvinteze!:)

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta