vineri, 31 decembrie 2010

Inca un an

La fiecare sfarsit de an obisnuiesc sa trec in revista evenimentele importante care s-au petrecut in anul care tocmai sta sa plece. Si, pentru a nu omite vreunul important imi redeschid jurnalul. Va provoc cu acest prilej pe toti cei care inca nu aveti un jurnal personal sa va faceti urgent unul incepand cu anul care urmeaza. Este un lucru absolut necesar. Si privesc la dorintele si rugaciunile mele de la inceputul anului precedent si constat in ce masura s-au implinit in acest an. Da, au fost multe impliniri, dar intr-un mod cu totul neasteptat, un mod original, asa cum numai un Dumnezeu atotcunoscator, un Dumnezeu al minunilor poate realiza. Dar, sunt multe alte lucruri care isi asteapta implinirea. Stiu, ca trebuie sa avem rabdare, “toate isi au vremea lor, si orice lucru de sub ceruri isi are ceasul lui”.
Dorinte vechi si dorinte noi… ale caror implinire este dulce sufletului nostru. Domnul le poate implini, doar daca sunt in acord cu voia Sa.
“Indrazneala pe care o avem la El este ca daca cerem ceva dupa voia Lui, El ne asculta.” (1 Ioan 5.14)
In acelasi timp este si un moment al promisiunilor catre Domnul nostru, sa fim atenti ce spune cuvantul Sau in aceasta privinta: “Nu te grabi sa deschizi gura, si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu; caci Dumnezeu este in cer, si tu pe pamant, de aceea sa nu spui vorbe multe.
Daca ai facut o juruinta lui Dumnezeu, nu zabovi s-o implinesti, caci Lui nu-I plac cei fara minte; de aceea implineste juruinta, pe care ai facut-o. Mai bine sa nu faci nici o juruinta, decat sa faci o juruinta si sa n-o implinesti.”(Ecles. 5.2,4,5)

Dorinta cea mai mare a noastra, a tuturora sa fie aceea de a ramane langa Dumnezeu, cat mai aproape de El, indiferent de ceea ce ne va rezerva viitorul. Sa aveti un An binecuvantat!

miercuri, 29 decembrie 2010

Cuvantul Sfintei Scripturi

Pe masura ce incep sa-l descopar mai mult imi dau seama ca nu-l cunosc mai deloc si simt nevoia de a explora tot mai mult aceasta Carte care a schimbat si schimba vieti.
Sa ne indragostim de acest Cuvant, care zilnic sa ne fie hrana pentru suflet. Fara de el, omul dinlauntru slabeste. Haidem sa-l cunoastem tot mai profund si pe masura ce inaintam in aceasta cunoastere sa trecem de la lucruri incepatoare spre maturitate spirituala, la fel cum un copilas trece de la lapte la hrana tare, la fel este si in viata de credinta, asa cum Pavel ne spune:”Si oricine nu se hraneste decat cu lapte, nu este obisnuit cu cuvantul despre neprihanire, caci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul.”(Evrei 5.13,14)
 “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.”(2 Timotei 3. 16,17)
O iubesc eu indeajuns? Apelez la ea intotdeauna, in fiecare zi, sau numai atunci cand imi este greu?
Abraham Lincoln a spus: ”Eu cred ca Biblia este cel mai mare dar dat vreodata omului. Tot ce e bun, de la Mantuitorul lumii, ne este dat prin intermediul acestei Carti.”
Ce comoara de mare pret avem. Au fost vremuri in care a fost asa de pretuita si iubita  in timpul persecutiei, atunci cand, a avea o biblie in casa insemna un mare risc. Acum exista pretutindeni, cel putin  la noi in tara, dar nu mai este la fel de iubita. De ce ? Pentru ca alte comori i-au luat locul in inima oamenilor. Oare este nevoie neaparata de persecutie in randul crestinilor ca sa ajungem sa pretuim scrisoarea lasata de Dumnezeu pe pamant, mesajul Sau de  dragoste pentru noi?
Urmeaza un an nou, si cred ca cel mai frumos este sa luam decizia s-o citim in fiecare zi, mai mult decat am facut-o pana acum; exista programe de citire a Bibliei pentru fiecare zi. Recunosc ca nu am putut tine pasul in acest an, desi mi-am propus, dar nu cred ca este importanta cantitatea, ci cat de mult am aplicat din ceea ce am citit; nu de cate ori am trecut noi prin Biblie, ci de cate ori ea a trecut prin noi.
Domnul sa ne intareasca pasii in Cuvantul Sau care este viu si care ramane in vesnicie. Cuvantul Sau sa ramana in noi toti si sa simtim foame si sete dupa El.

Cantecul de mai jos cred ca exprima mai bine tot ceea ce am vrut eu sa spun in scurte cuvinte. Puteti sa inchideti ochiii si sa va lasati patrunsi de mesajul sau.

duminică, 26 decembrie 2010

Ce face diferenta

Am ales doua cazuri diferite, pe care le-am intalnit in aceste zile.
Primul este cel al unei doamne care mi-a fost profesor, care m-a simpatizat si la care am tinut mult. La inceputul anului, fiul ei a decedat intr-un accident stupid. Lovitura a fost foarte grea pentru mama care nu a putut accepta realitatea. Timpul a trecut si gandul ei se indreapta tot la tanarul decedat, motiv pentru care a intrat intr-o stare  depresiva. M-a durut pentru ca nu ma asteptam sa-mi refuze vizita pe care o planificasem de curand. Un om plin de idei care altadata avea mari sperante cu privire la viitor s-a izolat si nu poate depasi criticul moment. Ceea ce ma doare este faptul ca nu doreste nici comunicarea, pentru ca astfel i-ar fi mai usor.
Cel de-al doilea caz este cel al unei mame al carei fiu, pe care de 12 ani il ingrijeste pentru ca nu poate vorbi si nici nu se poate deplasa, se afla la spital, la terapie intensiva; acum, de Craciun, mama se afla la patul copilului asteptand sa-l vada deschizand poate ochiii. Medicii nu-i mai dau nici o sansa. L-am vazut. Este foarte slabit. Deosebirea fata de primul caz este faptul ca aceasta mama si-a incredintat sorta copilului ei in mana Domnului. Acolo, spunea ea, in fiecare zi mor cativa copii. Atmosfera este de cosmar. Ceea ce m-a uimit este optimismul si credinta cu care lupta aceasta femeie. Ea inca mai spera ca-si va aduce copilul acasa desi stie ca viata lui nu va mai dura chiar daca acum va scapa. S-a impacat cu idea ca fiul ei mai devreme sau mai tarziu va pleca. Foarte probabil chiar in aceste zile. Vorbea despre aceste lucruri cu seninatate, desi puteam observa cu usurinta lacrimile care ii umezeau frecvent ochiii. Mare este puterea lui Dumnezeu care-i intareste pe cei care-I apartin. Da, El da putere celor ce se incred in el.
Ambele cazuri sunt deosebit de grele. Diferenta o face insa increderea si nadejdea in Dumnezeu.
Este adevarat ca oamenii sufera diferit, unul mai sensibil decat altul, dar fara nedejdea puternica in Dumnezeu, “daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos, atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii.”(1 Corinteni 15.19)
Este foarte greu pentru acela care nu poate accepta destinul asa cum i-a fost hotarat. Oamenii fara nadejde in Dumnezeu ajung de cele mai multe ori la disperare. In fata crizei sa ramai pe pozitie, sa nu-ti pierzi cumpatul, sa nu disperi cum ar face ceilalti... Si nu ma refer la indiferenta sau nepasare.
Trebuie sa fim constienti ca suntem trecatori. Este foarte important sa fim pregatiti pentru intalnirea cu Dumnezeul nostru in orice moment, dar si pentru pierderea celor dragi; altfel axa sufletului se poate rupe si foarte usor putem ceda psihic si emotional.
Numai o credinta statornica si o nadejde puternica pot face fata acestor situatii. Asadar, diferenta o face: credinta, care este tot darul lui Dumnezeu si prezenta Sa in noi.
Induram in viata temeri si griji de zece ori mai multe decat este nevoie atunci cand nu ne bizuim suficient pe fagaduintele lui Dumnezeu. In cea mai intunecoasa noapte a intristarii, privirea la Domnul Isus lumineaza cerul negru. Ingrijorarea nearuncata asupra Domnului iti macina puterile. El face rana, si tot El o leaga.
Nu pot decat sa ma rog pentru ambele cazuri.  Am ales sa le prezint pentru ca m-am izbit de ele chiar in aceste zile. Sunt de compatimit. Le-am adus inaintea Domnului. Stiu ca sunt multe altele asemanatoare. Rugati-va si voi, mai ales daca mai cunoasteti si altele. Puteam fi oricare in locul lor.

miercuri, 22 decembrie 2010

Se apropie Sarbatoarea

Cu gandul la Craciun, foarte multi isi imagineaza o poveste frumos ilustrata prin imagini din felicitari, icoane, etc. Dar, realitatea a fost alta. Vizita lui Dumnezeu pe pamant a inceput intr-un grajd, fara servitori si fara alt loc care sa serveasca de culcus Imparatului abia nascut decat o iesle.
Lucrarile de arta plastica imaginand Craciunul reprezinta familia lui Isus infatisand o Marie senina, primind cuvintele Bunei-Vestiri ca pe o mare binecuvantare. Evanghelistul Luca insa ne spune cu totul altceva. Maria a fost “foarte tulburata” si infricosata la aparitia ingerului, iar cand acesta rosteste cuvintele sublime cu privire la Fiul Celui Prea Inalt a carui Imparatie va dainui vesnic, Maria se gandeste la ceva mult mai pamantesc: “eu nu stiu de barbat!”
Ma deranjeaza atunci cand accentul cade pe locul petrecerii acestui eveniment si resursele care se folosesc in acest scop; ma indigna ceea ce a ajuns sa fie aceasta sarbatoare, o petrecere banala; insasi denumirea deviata de la Nasterea Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu la termenul Craciun. Multi copii nu stiu ce inseamna Craciunul, il cunosc doar pe mos craciun. Se simte desfiintarea sacralitatii acestei sarbatori.
Ce inseamna Craciun pentru tine? Colinde, serbare la biserica, mos Craciun cu daruri sau impodobirea casei? Nu zic ca aceste lucruri nu ar fi bune, dar totusi  nu vi se pare ca a devenit o sărbătoare prea comercială şi lipsită de semnificaţie? Privim prea mult la atmosfera in loc sa privim in inima, oare ce ar dori Sarbatoritul nostru, de ziua Sa, sa facem noi?
Opriti-va putin din alergare si retrageti-va meditand la dragostea lui Dumnezeu care a facut posibila venirea pe lume a Fiului Sau. Daca nu ar fi fost ea nu ne-am mai fi bucurat nici de Sarbatoare, nici de iertare, nici de mantuire, nici de vesnicie. Luati-va timp cu El. Cred ca este tot ceea ce putem face de ziua Sa si sa-I multumim pentu toate.
Nu-i mai mare bucurie ca cea de a darui, de a surprinde pe cineva prin darul tau. Este o bucurie ce o intrece cu mult pe aceea pe care o simti primind un cadou.  Dumnezeu Insusi ne-a facut cel mai frumos dar pe care in aceste zile Il sarbatorim. Chiar daca nu putem face prea multe bucurii, totusi, cu cat mai multe cu atat vom fi mai bogati si impliniti sufleteste.
Doresc ca toti sa va bucurati de aceasta mare Sarbatoare, de evenimentul care a impartit istoria si chiar calendarul nostru in doua. Fiti binecuvantati!

vineri, 17 decembrie 2010

joi, 16 decembrie 2010

Un nou inceput


Pentru mine astazi a inceput o noua etapa in viata. Este o vreme la care am visat, pe care mi-am dorit-o, dar totodata este un necunoscut, cu oameni, lucruri si locuri noi. Este un inceput. Am simtit emotia ca un scolar ce paseste pentru prima data intr-un loc care va deveni pentru o vreme un nou locas in care mai are multe de invatat. Un viitor necunoscut. Bine ca este necunoscut, altfel , daca am stii totul mai dinainte ar fi mai greu, caci ne-am teme de necaz mai mult si nu am mai gusta nici surpriza bucuriei. Timp indelungat, precedat de rugaciune, asteptari, usi inchise. As fi putut sa ma grabesc, asa cum mi se sugera, nu am facut-o. Dar, cand am facut-o m-am lovit de ziduri pentru ca nu era inca gata poarta pe care El o voia pentru mine. Si am mai asteptat, nu a fost usor, si cand sa zic ca totul s-a sfarsit si cerul s-a inseninat a venit furtuna. Dar, in acelasi timp era o usa pe care nu prea am bagat-o de seama. Am iesit de pe o alta ca sa intru pe ea. Era ceea ce Domnul avea in plan pentru mine.
De multe ori m-am vazut in viata lui Avraam, comparandu-mi putin destinul cu evenimente petrecute in viata sa.
“Prin credinta, cand a fost chemat sa plece intr-un loc pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat fara sa stie unde se duce.”(Evrei 11.8) A trebuit sa plec desi “campia Iordanului” parea mai frumoasa si mai buna de locuit in ochii mei, totusi Domnul planuise pentru mine un “Canaan” dar nu cel inchipuit de mine.
Sunt un vas slab, dar am un Dumnezeu mare. Imi doresc sa fiu o mireasma oriunde ma va trimite El.“Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile si planurile Tale pentru mine.”(Psalm 40.5)

Daca doresti sa stii ce poate face Dumnezeu, uita-te la ce a facut pentru tine si vei fi mai increzator in viitorul tau. Dupa ce ai avut sentimentul ca ai asteptat o vesnicie, vei vedea ca dintr-o data El misca lucrurile. Daca nu esti pregatit, pierzi urmatoarea usa deschisa, urmatoarea idee sau relatie de prietenie pe care o are pentru tine. Trebuie sa fii sensibil la vocea Lui si sa traiesti in asteptare. Poate ca El se pregateste chiar acum sa-ti deschida niste usi - asigura-te ca vei fii pregatit cand o va face.

marți, 14 decembrie 2010

Atat de mic

Privesc cat de mici suntem, daca ne-am vedea si noi limitele… Mi-as dori multe sa fac, dar acum sunt asa de limitata.
O simpla privire din avion sau de pe un munte inalt  este de ajuns pentru a vedea cat de neinsemnati suntem, de parca nici nu am exista. Si ma gandesc, ce merit avem noi ca suntem asa de iubiti de Dumnezeu. Cum se pleaca El spre noi..Oh, daca ar fi un om cu siguranta nu i-ar pasa. Ce intelepciune sa creeze Pamantul in acest Univers, ce lucrari minunate!
Oare cum gandeste El cand ne vede cum ne zbatem si alergam toata ziua? Pana la urma, ce este omul ca sa Te gandesti, Doamne, la el? Este lutul, care uneori priveste spre Olar si-L intreaba "de ce"  fara sa aiba rabdare pentru a vedea la sfarsit  o lucrare frumoasa care in lipsa chinului suferit ar fi ramas pentru totdeauna un bulgare de lut sters si lipsit de personalitate..Omul, caruia i se pare ca a ajuns culmi de neatins, si cand colo uita ca viata sa nu-i decat un abur ce se arata putintel si apoi piere.
Este bine sa avem o imagine potrivita cu ceea ce suntem. Nimeni “sa nu aiba despre sine o parere mai inalta decat se cuvine”(Romani 12.3)
Ajuta-ma sa ma smeresc mai mult, sa calc pe urmele Tale! Doamne, sunt atat de mica!

vineri, 10 decembrie 2010

Tanar si crestin

Tineretea…Este varsta care se potriveste cu visele ce nu se mai sfarsesc, cu dinamismul si energia, curajul sau timiditatea, dorinta de exprimare, doruri tradate sau neimpartasite, aventura… Toate acestea nu vor fi traite cu folos daca nu  cunosti pe Acela care a oferit omenirii aceasta etapa frumoasa de viata.
“Bucura-te, tinere, in tineretea ta, fii cu inima vesela cat esti tanar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata. Goneste orice necaz din inima ta, si departeaza raul din trupul tau; caci tineretea si zorile vietii sunt trecatoare. Dar adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale, pana nu vin zilele cele rele si anii cand vei zice: “Nu gasesc nici o placere in ei,… pana nu se intoarce tarana in pamant cum a fost, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”(Eclesiastul 11.9,10; 12.1,7)
Am auzit tineri care spun “ma voi ocupa la batranete cu aceste lucruri despre Dumnezeu”.
Viata multor tineri este condusa de deviza “Traieste-ti clipa” . Tinerii se ascund de judecata, desi ceva in interiorul lor le spune ca ea va veni. De unde stii cand iti va sosi clipa? De unde ai certitudinea ca vei trai pana la 50-80 ani? Usa harului nu va fi deschisa totdeauna si poate atunci va fi prea tarziu… Azi, cand inca mai e har si ai auzit cuvantul care spune “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile”(Evr. 3.7) cheama-L in inima ta si dupa ce-L vei gasi, traieste-ti viata dupa Cuvantul Sau.
Cum este privit tanarul crestin in societatea contemporana? Umil, cu capul plecat? Nu-i inteleg pe aceia care cred ca a fi crestin inseamna sa-ti inchizi orizontul. Nu te vei mai intalni cu acesti ani.. Este adevarat ca nu ne vom mai intalni cu anii tineretii..dar viata crestinului tanar o vad ca pe o viata de biruinta, macar ca in ochii multora el va parea ciudat.(“suntem priviti ca niste intristati, si totdeauna suntem veseli”)(2 Corinteni 6.10)
Chiar daca “intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui”( Faceri 8.21) totusi tineretea este o varsta frumoasa. Merita a fi pretuita, daca o traiesti cum se cuvine. Sa nu uiti:
“Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea, ci fii o pilda pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatie.”(1 Timotei 4.12)
 “Cum isi va tinea tanarul curata cararea?
-Indreptandu-se dupa Cuvantul Tau.”(Psalm 119.9)
Vrem sa nu, pe zi ce trece inaintam in varsta, dar nu asta conteaza “ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru dinlauntru se innoieste din zi in zi.”(2 Corinteni 4.16)
Sa ramaneti tineri mereu, dar mai cu seama crestini!

Marius Livanu-Tinerete

marți, 7 decembrie 2010

Ma aflu pe drumul ales de Dumnezeu?

             Nu de putine ori mi-am pus aceasta intrebare. Cel putin, in ultimul timp destul de frecvent.
Imi doresc sa fiu in voia Sa si nu as vrea sa gresesc urmandu-mi propriul drum, adica un drum croit de mine. Si nu ma refer la o cale buna sau rea, ci la implicatiile pe care le poate avea alegerea unui drum in viata prin luarea unor decizii.  Si oridecateori urmeaza sa iau o decizie importanta pentru viata mea, Il intreb pe Domnul. Desigur ca de cele mai multe ori nu gasesc un raspuns imediat. Si nu e usor.
Cum as putea cunoaste daca acesta este drumul pe care El ma vrea?  Iata cateva repere pe care mi le-am luat, poate va vor ajuta si pe voi:
·        Ascultarea de Cuvantul Sfintei Scripturi (citind, meditand si avand o relatie personala vie si ZILNICA cu Acela pe care Il numim Tata din ceruri. Aplicand Cuvantul Sau in viata noastra, si El se va implica in problemele noastre;
·        Rugaciunea inaintea luarii unei hotarari (“Doamne, calauzeste-ma pe calea placuta Tie. Netezeste calea Ta sub pasii mei.”)(Psalm 5.8) 
·        Sa luam in considerare si parerile oamenilor maturi spiritual;
·        Daca nu stim incotro, mai asteptam pana primim un raspuns. Fiecaruia Domnul ii vorbeste intr-un mod personal: fie prin oameni, circumstante, necazuri sau bucurii, etc
“Inima omului se gandeste pe ce cale sa mearga, dar Domnul Ii indreapta pasii”(Proverbe 16.9)
·        Daca inca nu suntem siguri si nu-I auzim inca vocea ne vom ruga ca, daca este o alegere a noastra, iar nu dupa voia Sa, daca noi fortam lucrurile in acea directie, atunci sa fim impiedicati, opriti, astfel intelegand ca acea directie nu este potrivita cu drumul nostru ales de El.
Dumnezeu, in cazul meu, de multe ori intervine in ultima clipa. Ma lasa sa astept chiar vreme indelungata pana ce pare ca s-au epuizat toate resursele…si apare cu solutia salvatoare abia in ultimul ceas.
De multe ori mi-as fi dorit sa stiu clar care este voia Sa cu privire la mine in multe privinte. Nu am inteles clar de la inceput, dar am primit  fagaduinta ca: “urechile tale vor auzi dupa tine glasul care va zice: “Iata drumul, mergeti pe el!” cand veti voi sa va mai abateti la dreapta sau la stanga.”(Isaia 30.21)
Atunci cand te stii pe drumul pe care El te vrea, in inima troneaza pacea; este liniste chiar daca in exterior exista tulburare.  Este asa de bine sa simti incredintarea ca te afli acolo unde El doreste sa fii!

vineri, 3 decembrie 2010

Cum reactionezi in fata esecului?

Am pierdut! Nu a fost usor sa pierd. Nu ma asteptam la acest lucru, desi credeam ca orice este posibil. Si totusi, nu-i totul pierdut, se mai poate face ceva. Incerc sa ma reculeg. De ce sa ma tulbure gandul acesta al esecului? Nu, voi merge inainte. Cu siguranta ca nu a trebuit acum, dar mai exista posibilitatea de a repara, de a porni din nou la drum.
Sentimentul infrangerii … nu este usor sa il domin, dar de ce sa privesc mereu in urma la ce s-a intamplat? Data viitoare va fi bine. Nu vreau sa ma las doborata de intristare, voi continua sa sper fara sa ma mai concentrez asupra trecutului. Daca nu ratezi, nu vei invata sa fii mai bun data viitoare si nu vei gusta din plin biruinta.
Ce am invatat? Este foarte important sa invatam ceva din orice esec. Am invatat ca daca as fi primit totul asa cum imi doream eu :
-        as fi crezut ca prin intelepciunea si puterea mea am reusit;
-        nu as mai fi simtit rabdarea si remodelarea caracterului meu;
-        nu as mai fi avut parte de o noua etapa a cresterii in credinta;
-        nu as mai avea abilitatea de a-l mangaia pe acela care va trece printr-o situatie asemanatoare;
-        nu as mai fi cunoscut puterea ridicarii din groapa esecului;
Si nu… as mai fi scris aceste randuri.
Si atunci, ce-mi ramane? Sa-I multumesc Domnului ca asa a gasit El cu cale pentru ca “Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale.”(Psalm 119.71)
Ma gandesc la atitudinea lui Iov in fata unor pierderi majore, cum as fi reactionat atunci, daca pentru niste lucruri cu mult mai putin importante m-as supara? Am fi putut noi sa afirmam cu tarie: “Domnul a dat, si Domnul a luat,-binecuvantat fie Numele Domnului”(Iov 1.21)??

marți, 30 noiembrie 2010

Ca sa devii paine…

Am studiat un lucru ce mi s-a parut a fi interesant, o comparatie foarte sugestiva la care bine facem daca luam aminte. Este vorba despre procesul de obtinere al painii si implicatiile lui in viata crestina. La inceput este nevoie doar de o samanta integra, sanatoasa [“Semanatorul a iesit sa semene samanta”, iar “samanta este Cuvantul lui Dumnezeu”(Luca 8.11)]. Apoi, trebuie sa existe un pamant roditor pentru a obtine o recolta bogata [“a crescut si a dat rod insutit”(Luca 8.8); “aceia care, dupa ce au auzit Cuvantul, il tin intr-o inima buna si curata si fac roada in rabdare”(Luca 8.15)]. Dar, abia dupa ce grauntele moare, aduce roada. Omul vechi trebuie sa moara pentru a renaste [“nascuti din nou nu dintr-o samanta care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu”(1 Petru 1.23). Apoi, “fie ca doarme noaptea, fie ca sta treaz ziua, samanta incolteste si creste fara sa stie el cum”(Marcu 4.27). Si “cresteti in harul si cunostinta Domnului”(2 Petru 3.18)]. Pentru a creste, samanta trebuie sa fie udata ( cu “Apa vietii”, iar “celui ce-i este sete sa vina si sa bea”). Peste ea vin  ploile, apoi vine caldura si soarele care o ajuta sa ajunga la maturitate. Iar cand roada este coapta, se arunca secera, cand “graul si neghina” vor fi smulse si separate. De obicei procesul culegerii roadei doare (“roadele neprihanirii”). Boabele sunt alese, selectate, curatate (“multi vor fi curatiti, albiti si lamuriti”(Daniel 12.10),”va voi stopi cu apa curata si veti fi curati”(Ezech. 36.25).  Rodul este spalat [“cu trupul spalat de o apa curata”(Evrei 10.22) “prin spalarea nasterii din nou”(Tit 3.5)], iar invelisul exterior este adesea indepartat pentru a obtine o faina de calitate superioara (“dezbracarea de omul cel vechi care se strica dupa poftele inselatoare”). De observat ca procesul se petrece treptat, nu dintr-o data (lepadarea de sine, de lucrurile firesti treptat, unul cate unul). Boabele urmeaza a fi macinate, faina cernuta, reziduul ramas indepartat (alte lucruri nefolositoere cresterii). Procesul nu s-a terminat inca. Continua cu prepararea aluatului folosind si un agent de crestere (inviorari ale sufletului prin experiente impartasite, minuni traite, pasuni verzi si ape de odihna). Acesta impreuna cu apa vor ajuta la cresterea aluatului (dar, atentie la aluaturile straine, lipsite de “Apa vietii”). Urmeaza un timp de repaus dupa o framantare indelungata, timp in care are loc cresterea (in cunostinta, in credinta, in partasie, de multe ori in absenta multimii sau in pustie). Dupa aceasta perioada se aduce in cuptor unde se va tine pana la coacere, la o temperatura si pe o durata atent urmarite. Coacerea se face la foc potrivit, mai mare sau mai mic, pentru a fi patrunsa la interior, dar nu arsa. (“Daca vei trece prin foc, nu te va arde”). Din cand in cand brutarul mai deschide cuptorul (vreme de racorire) sa vada daca este gata, apoi o incearca si daca nu este bine coapta o mai lasa, eventual mai creste temperatura spre sfarsit (“a pregatit impreuna cu ispita si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”). In cuptor au stat si cei trei prieteni ai lui Daniel, dar Domnul i-a tinut un timp acolo pentru a fi marturie “si nici macar miros de foc nu se prinsese de ei”(Dan. 3.27). “Cuptorul lamureste aurul”(Prov. 17.3). Si dupa ce este gata, va fi scoasa din cuptor, cand miroase foarte tare…se lasa sa se raceasca putin dupa care este numai buna de consum.
Mirosul painii calde, in sens spiritual vorbind, atrage simtirea, privirea, spre Cel care este Painea vietii ce S-a coborat din cer ca sa dea lumii viata si sa sature orice suflet flamand. Ne hranim cu faramituri, nu putem gusta direct din Paine, ci trebuie mai intai sa o rupem, apoi s-o mancam. Ce face ea? Ne satura, ne da putere si pornim mai departe la drumul ce ne asteapta.
Pentru a creste si a ne maturiza spiritual avem nevoie de “painea care intareste inima”(Psalm 104.15).
Din ea trebuie sa imparti si saracului, si vrajmasului si celui flamand.[“Omul milostiv..da saracului din painea lui”(Prov. 22.9) “imparte painea cu cel flamand”(Isaia 58.7) “daca este flamand vrajmasul tau, da-i paine sa manance”(Prov. 25.21)
Si, pentru ca Domnul a anuntat ca “va voi trimite foame in tara, nu foame de paine, nici sete de apa, ci foame si sete dupa auzirea cuvintelor Domnului”(Amos 8.11), de aceea “arunca-ti painea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi”(Ecles. 11.1).
Atunci cand vei fi plin de Painea vietii, vei putea fi si tu paine pentru altii.
“Gustati si vedeti ce bun este Domnul!”(Ps. 34.8), Painea vietii, caci cine vine la El nu va flamanzi niciodata, si numai astfel vom fi si noi o paine calda pentru cei de langa noi “raspandind prin noi, in orice loc, mireasma cunostintei Lui” (2 Corinteni 2.14).

vineri, 26 noiembrie 2010

Cand voia mea nu-i planul Sau

De multe ori ne facem planuri care fie se naruiesc, fie iau o cu totul alta cale, fie se implinesc daca sunt conforme planului alcatuit de Dumnezeu.
“Ascultati acum, voi care ziceti: Astazi sau maine ne vom duce in cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie si vom castiga! Si nu stiti ce va aduce ziua de maine! Caci ce este viata voastra? Nu sunteti decat un abur care se arata putintel si apoi piere. Voi, dimpotriva, ar trebui sa ziceti: “Daca va vrea Domnul, vom trai si vom face cutare sau cutare lucru.”(Iacov 4. 13-15)
“Nu te fali cu ziua de maine, caci nu stii ce poate aduce o zi.”(Proverbe 19.21)
“Domnul indreapta pasii omului, dar ce intelege omul din calea Sa?”(Proverbe 20.24)
Nu ne place atunci cand voia noastra nu se implineste. Chiar daca dorim un lucru bun, un lucru spre slava lui Dumnezeu. Trebuie sa fim constienti ca, daca un lucru nu este dupa voia Sa, atunci vom fi impiedicati pe orice cale, prin circumstante, oameni, probleme, etc. Astfel Domnul ne opreste fie sa alegem un anumit lucru, fie sa incepem ceea ce ne-am propus sau sa pornim intr-o calatorie. Nu ne place pentru ca nu stim ce lucrare are El acolo unde noi ar trebui sa lipsim sau de ce lucruri neplacute doreste sa ne scuteasca. Dar, “Dumnezeu tuna cu glasul Lui in chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le intelegem.”(Iov 37.5)
De cate ori nu ne vorbeste El asa de clar :”gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, asa sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre…tot asa si Cuvantul Meu care iese din gura Mea, nu se va intoarce la Mine fara rod, ci va face voia Mea si va implini planurile Mele”(Isaia 55. 8,9,11)
Deci, ce mai putem zice? Ne putem doar pleca sub aceasta autoritate mai presus de gandurile si simturile noastre, recunoscand: ”Doamne, Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul si Tu olarul, care ne-ai intocmit: suntem cu totii lucrarea mainilor Tale”(Isaia 64.8), iar deciziile pe care le vom lua si planurile pe care le vom face stim ca se vor materializa in masura in care sunt in acord cu voia Ta, scrise mai dinainte in planul Tau cel vesnic. Faca-se doar voia Ta!

joi, 25 noiembrie 2010

Cand voi primi raspuns?

“Doamne, asculta-mi glasul, dimineata! Dimineata eu imi indrept rugaciunea spre Tine, si astept!”(Psalm. 5.3)
Adesea ne aflam in situatii incerte, in care nu stim ce sa mai facem sau chiar nu putem face nimic pe moment. Singura salvare este rugaciunea… Si ne plecam in fata Atotcunoscatorului nostru Tata caruia ii destainuim framantarile noastre, incertitudinile, chinul sufletesc si cerem o rezolvare a acestor probleme prin primirea unui raspuns. Se poate sa primim repede acel DA mult asteptat sau NU. Insa, ce se intampla cand nu primim nici un raspuns, desi suntem incredintati ca, intr-o anumita perioada Dumnezeu ni-l va da?
“Raspunde-mi cand strig, Dumnezeul neprihanirii mele!”(Psalm. 4.1)
“Asculta glasul rugaciunii mele, cand strig catre Tine!”(Psalm. 28.2)
O prima varianta ar fi sa luam noi o decizie daca tot nu primim nici un semn; sau ne intrebam cu durere: poate nu merit sa mi se raspunda, caci ce sunt eu? Un abur…de ce s-ar gandi Domnul la mine? Sau ne suparam pentru ca noi am crezut  ….”Dar, mai degraba, cine esti tu, omule, ca sa raspunzi impotriva lui Dumnezeu?”(Romani 9.20) Si, desi avem fagaduinta ca atunci “cand Ma va chema, ii voi raspunde”(Psalm 91.15) totusi nu stim cum sa actionam pentru ca nu vedem nici o iesire. Iar daca incepem sa planuim cum sa lucram noi, ce sa facem, cum ar fi mai bine..ne lovim din nou de ziduri pentru ca poarta nu este inca gata. Dumnezeu ne vorbeste astfel sa stam pe loc, fara a mai face vreo miscare.
Daca ai primit incredintarea ca Dumnezeu trebuie sa-ti raspunda la lucrul pe care i-l ceri si inca raspunsul nu l-ai primit, atunci, in pofida nerabdarii firii tale pamantesti trebuie sa intelegi ca lucrul acesta inseamna ASTEAPTA! Voia Sa este tocmai a accepta aceasta asteptare…desi acum “Ce fac Eu tu nu pricepi, dar vei pricepe dupa aceea.”(Ioan 13.7) Este greu, dar “bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului”(Plang. Ier. 3.26)
Dar, de ce nu ne da Domnul raspuns? De ce ar vrea El sa ne faca sa asteptam?
Lipsa unui raspuns poate fi o incercare a credintei care lucreaza in noi rabdare. “Dar, rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea”(Iacov 1.3,4) si “daca nadajduim ce nu vedem, asteptam cu rabdare”(Romani 8.25) Sau aceasta situatie poate duce la o stare de cercetare adanca a sufletului, iar lucrurile fara pret incep sa fie aruncate afara, acele impuritati din caracterul nostru sunt indepartate prin instrumentele zdrobirii lui Dumnezeu.
Credinta lucreaza in noi si ne da puterea sa asteptam. Acea incredere neclintita in lucrurile nadajduite care acum nu se vad ne mentine verticalitatea pentru a nu cadea in deznadejde. Si chiar daca acum nu putem intelege de ce nu ne vorbeste, sa fim incredintati ca vremea Sa este cea mai potrivita nevoilor noastre. Abia “dupa aceea” vom recunoaste ca ceea ce avea Domnul in plan pentru noi a fost cu mult mai bun decat ceea ce gandeam noi, iar lucrarea de asteptare a adus in caracterul nostru roade nepretuite ale neprihanirii.
Asadar, chiar daca vremea raspunsului tau nu a sosit inca, lasa-ti grija in mana lui Dumnezeu, nu te mai concentra asupra raspunsului, ci fixeaza-ti privirea asupra caii pe urmele pasilor Domnului Isus; si fii convins ca daca vei merge dupa El si vei cauta Imparatia si neprihanirea Sa, El iti va da si toate celelalte lucruri pe deasupra.

luni, 22 noiembrie 2010

Adi Gliga - Imi voi aduce aminte

Procesul zdrobirii

          “Eu locuiesc in locurile inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite.”(Isaia 57.15)
              Te rugai poate ca Dumnezeu sa-si foloseasca instrumentele Sale pentru a te modela, pentru a te face asemenea Chipului Sau prin slefuirea asperitatilor care salasluiesc in caracterul tau. Tu ai uitat acest lucru, insa Dumnezeu nu. Iar ceea ce ti-ai dorit iata ca se desfasoara in viata ta prin procesul zdrobirii.
              Nu intelegi in cuptor multe lucruri, ai tendinta sa cartesti, sa te tangui, dar Cel care a ingaduit sa intri acolo, dupa ce te va lasa putina vreme sa te zbati cautand rezolvarea, iti va da si puterea necesara pentru a indura focul care are rolul de a te purifica, curati si pregati pentru o noua etapa a lucrarii tale pe acest pamant, pentru ca “Nu este nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci impreuna cu ispita a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda”(1Corinteni 10.13) In viata apar lucruri neprevazute si atunci cand te-ai astepta mai putin se ivesc lupte sufletesti in care te framanti zadarnic daca incerci sa le porti singur.  Atat de mult ne dorim ca voia si gandurile noastre sa se implineasca asa cum ne-am propus... Dar, visele au sfarsit, nu dureaza prea mult, iar realitatea ne sta impotriva. Dar, de ce trebuie sa trec prin toate aceste lucruri? Eu acum nu inteleg ce faci Tu,                Doamne, dar nadajduiesc ca voi intelege mai tarziu. Dar, acum imi este greu sa inteleg si poate nici nu trebuie. Dumnezeu imi va da nu ceea ce imi doresc, ci ceea ce stie ca am nevoie. Relatia mea cu El se adanceste si astfel voi invata sa-L iubesc nu pentru ceea ce imi da, ci pentru ceea ce este El.
              Asteptarea inseamna zdrobire. Cand intrebarile mele nu primesc raspuns, ci acelasi nimic care de fapt inseamna “asteapta”, firea mea care vrea cu ardoare sa stie totul mai inainte este zdrobita prin acelasi raspuns: “mai asteapta, vemea ta inca nu a sosit”.
 “Domnul este langa toti cei ce-L cheama, langa cei ce-L cheama cu toata inima.”(Psalm. 145.18)
“Domnul tamaduieste pe cei cu inima zdrobita si le leaga ranile”.(Psalm 147.3)
            De ce? Pentru ca „El era strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre”(Isaia 53.5) si astfel El poate sa inteleaga si sa mangaie pe oricine trece pe aceasta cale a durerii. Eu, cel putin, am inteles aceste lucruri trecand pe cararea randuita de El.

duminică, 21 noiembrie 2010

În aşteptare
                                           
                                             
Azi mă frământ şi-mi este greu
Căci nu găsesc vreo rezolvare;
Călăuzeşte pasul meu
Să ştiu că sunt pe-a Ta cărare.

Dar, nu găsesc nici un răspuns
Şi îndoiala se-nfiripă...
Stau şi mă-ntreb: „Ce ai de spus?
Când voi scăpa de griji şi frică?”

Şi-ncerc din nou ca să găsesc
Un semn, o rază, o lumină...
Totu-n zadar, căci nu primesc
Călăuzirea Ta divină.

Şi iar mă-ntreb: „Sunt părăsit?
Dar, Tu mi-ai spus că nicidecum
O inimă şi-un duh zdrobit
N-ai să le laşi pe-al vieţii drum.

Căci Tu cunoşti şi gândul meu
Şi de departe îl pătrunzi,
La Tine nu-i nimic prea greu..
Orice suspin Tu îl auzi.

Trimit din nou spre cer un gând,
Ştiu că lumina va apare...
Un susur mă îmbie blând
Cu-o tainică înştiinţare:
                                         Şi-n viaţa ta, curând, curând,
                                      Va fi un Soare, mare Soare.
                                                                                                                          de Symona

vineri, 19 noiembrie 2010

Teofil Palincas - Dorinte

Suflet in oglinda

Ti-ai privit vreodata sufletul in oglinda? Ce intrebare, nu? Incearca.. si vei incepe sa te cunosti mai bine. Ce ti-ar placea sa vezi? Ceea ce esti acum? Sau, o faptura noua si minunata? Poate privesti si constati ca ai nevoie de schimbare, probabil ca nu-ti place ceea ce s-a adunat acolo de-a lungul timpului. Trebuie sa incepem prin a ne cunoaste pe noi insine. Poate nu te-ai gandit vreodata ca ai nevoie, pentru ca lucrurile vietii ne surprind si nu mai avem timp sa ne retragem si sa vedem cine suntem, care este scopul nostru aici, raspunsurile la intrebarile existentiale. Suntem nefericiti pentru ca nu ne cunoastem. Nu stim ce avem nevoie pentru a gasi implinirea si pacea sufletului. Pana la urma poti avea totul pe acest pamant, dar daca iti lipseste bucuria sufletului, atunci tot ce ai este nimic. Care este cea mai mare nevoie a ta? Este nevoia de pace, de siguranta, de implinire, de dragoste…asta inseamna ca nevoia ta este nevoia de Dumnezeu. Numai El le poate oferi pe toate vietii tale. Daca ai ajuns la capatul puterilor tale, daca simti ca nu mai poti continua, inseamna ca ai nevoie de un nou inceput. Incepe chiar azi, chiar acum.
Cu totii ne dorim schimbarea, dar schimbarea trebuie sa inceapa cu tine si cu mine. “Fii tu insuti schimbarea pe care o doresti lumii” spunea M. Gandhi, dar pentru ca nu poti sa o faci singur, te rog sa-I ceri lui Dumnezeu  ajutorul. Daca Il vei chema din tot sufletul,  El va veni.
Va doresc tuturor celor care veti trece cu privirea aceste randuri sa va oglinditi sufletul in prezenta Celui care l-a creat… Sufletul trebuie sa se oglindeasca in Dumnezeu si in Cuvantul Sau. Dar, mai intai trebuie sa-L cunosti pe Dumnezeu.
Dar tu azi, ce vezi cand iti privesti  sufletul?